Comunele Forăști și Hârtop intră în scenariul galben. Restricțiile aplicate sunt în vigoare până pe 10 februarieActualitate

Comunele Forăști și Hârtop intră în scenariul galben. Restricțiile aplicate sunt în vigoare până pe 10 februarie

       Accesări: 1389

Alte două unități administrative din zona Fălticeni intră în scenariul galben. Comunele Forăști și Hârtop se află sub restricțiile impuse de CJSU Suceava pe fondul creșterii numărului de infecții cu noul coronavirus. Autoritățile au decis aplicarea unui set de măsuri pentru următoarele 14 zile, în scopul asigurării rezilienței comunității, diminuării impactului tipului de risc, limitării și prevenirii răspândirii agentului patogen.

Restricțiile au intrat în vigoare de joi, 28 ianuarie, ora 0:00.

Măsurile prevăd că organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00-23:00.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Potrivit aceleași hotărâri nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 6:00 – 23:00.

Restricțiile sunt valabile până pe 10 februarie, ora 0:00.

Scenariul galben se aplică atunci când incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori.

În comuna Forăști rata de infecție este de 1,77, iar în comuna Hârtop este de 1,86.

Tot în scenariul galben se mai află Municipiul Fălticeni, Comunele Vulturești și Fântâna Mare, în timp ce comuna Bogdănești este în scenariul roșu.

Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.

ȘTIRI