Accesări: 2965

Bucurii de Înviere. Mai multe familii de suceveni au primit în zi de sărbătoare cu cel mai frumos cadou posibil. Cupluri mai tinere au devenit părinți, în timp ce cuplurile trecute de prima tinerețe și-au întregit căsnicia cu încă un un copil.

La maternitatea din Fălticeni s-au născut în prima zi de Paști, pe 19 aprilie, șapte bebeluși. Două sunt fete, iar cinci sunt băieți.

Primul dintre cei șapte a venit pe lume în noaptea de Înviere este un băiețel. Vlad s-a născut la 20 de minute după miezul nopții și aparține unei familii de fălticeneni.

Un bebeluș de nota 10

Copiii născuți în zi de sărbătoare la maternitatea din Fălticeni au primit note între 7 și 9. Un singur bebeluș a primit la naștere nota 10. Toți sunt sănătoși, iar o parte dintre aceștia vor ajunge în familie până la sfârșitul săptămânii.

Gravidele care i-au adus pe lume provin din municipiile Suceava și Fălticeni, orașul Vicovu de Sus, satele Râșca și Siliștea.

Mămica din Râșca poate fi considerată un exemplu. La cei 37 de ani a dat naștere celui de-al optulea copil.

Toate nașterile din prima zi de Paști au fost pe cale naturală.

Grad de ocupare de peste 90%

Statistica unității medicale indică faptul că nașterile s-au triplat în ultima perioadă.

Gradul de ocupare al maternității în momentul de față este de 95%. Mămici din tot județul vin să nască aici, după ce unitatea din Suceava a fost închisă, iar cea din Rădăuți este, de asemenea, aglomerată.

De la începutul lunii aprilie și până pe 20 aprilie au fost 75 de nașteri la maternitatea din Fălticeni.

La aceeași unitate, la compartimentul Neonatologie, profesează medicul primar Mariana Sigmund, decanul de vârstă al Spitalului Municipal Fălticeni. Deși este pensionată de câțiva ani, doctorița neonatolog continuă să fie implicată permanent în actul medical.

Conducerea unității speră să găsească un medic cu aceeași specialitate care va dori să profeseze aici.

Medicul primar neonatolog Mariana Sigmund

Condiții excelente pentru mămici

Mămicile beneficiază de condiții excelente în unitatea medicală.

Maternitatea funcționează de trei ani în clădirea de pe strada Ion Creangă, în sediul fostei Școli Generale nr.5, ulterior devenit corp al Colegiului „Vasile Lovinescu”.

Investițiile, în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, au fost realizate cu fonduri de la bugetul local, lucrările fiind executate în decurs de un an de firma locală Tehnocon.

Maternitatea, una dintre cele mai moderne din sistemul de sanitar de stat din Moldova, a fost inaugurată în mai 2017, în prezența ministrului sănătății Florian Bodog.

Unitatea medicală, ce are în componență Secția Obstetrică Ginecologie și Compartimentul Neonatologie, dispune de un personal format din 5 medici și 45 de asistente și infirmiere.

ȘTIRI