Bărbat din Cornu Luncii implicat într-un eveniment rutier în municipiul Suceava. Tânăr accidentat pe trecerea de pietoniActualitate

Bărbat din Cornu Luncii implicat într-un eveniment rutier în municipiul Suceava. Tânăr accidentat pe trecerea de pietoni

       Accesări: 2859

Polițiștii suceveni i-au întocmit dosar penal unui bărbat, în vârstă de 24 de ani, din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”, în urma unui accident rutier pe care l-a provocat în municipiul Suceava.

În seara zilei de vineri, 5 martie 2021, în jurul orei 18.55, tânărul conducea un autoturism pe banda întâi a bulevardului George Enescu, având direcţia de deplasare dinspre str. Calea Obcinilor spre str. Universităţii.

La o trecere pentru pietoni, l-a surprins şi accidentat pe un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Suceava.

Potrivit polițiștilor, tânărul se angajase regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni de pe trotuarul din partea stângă spre cel de pe partea dreaptă, având în vedere sensul de mers al autovehiculului.

Din impact, pietonul a fost proiectat într-un autoturism care era parcat pe trotuarul de pe partea dreaptă a bulevardului George Enescu.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava.        

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00. Ulterior acestuia i s-a recoltat o mostră biologică de sânge necesară pentru stabilirea alcoolemiei.

ȘTIRI