Zi de sărbătoare și hram la Catedrala „Învierea Domnului” din Fălticeni. Slujbă oficiată de Prea Sfințitul DamaschinReligie

Zi de sărbătoare și hram la Catedrala „Învierea Domnului” din Fălticeni. Slujbă oficiată de Prea Sfințitul Damaschin

       Accesări: 2288

Eveniment religios la cea mai importantă sărbătoare din calendarul ortodox. Catedrala „Învierea Domnului” și-a serbat hramul la începutul Săptămânii Luminate, așa cum este cunoscută perioada până la Duminica Tomei. Bucurie și liniște sufletească au primit astăzi cei care au ales să fie părtași, pentru câteva câteva ore, la rugăciunea comună în lăcașul înălțat în centrul municipiului Fălticeni.

Marcat în cea de-a doua zi de Paște, hramul catedralei adună numeroși credincioși din parohiile orașului, dar și din împrejurimi, veniți să cinstească Învierea Domnului.

Slujba praznicală s-a desfășurat, spre diferență de alți ani, în paraclisul de la subsolul catedralei, un loc la fel de primitor pentru pelerini.

Preoții și membrii parohiei s-au pregătit așa cum se cuvine pentru marea sărbătoare, catapeteasma fiind ornată cu flori, iar steagul tricolore depuse lângă strănile din fața altarului.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Binecuvântări arhierești la slujba de hram

Zi specială, cu vibrație spirituală aparte, hramul Catedralei „Învierea Domnului” s-a desfășurat într-o atmosferă solemnă și înălțătoare, generată de slujba arhierească oficiată în sobor.

Prea Sfințitul Damaschin Dorneanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a oficiat și anul acesta Sfânta Liturghie.

Preotul paroh Ionuț Suditu și protoiereul Adrian Dulgheriu, alături de mai mulți preoți, l-au întâmpinat pe ierarh cu Sfânta Evanghelie și cu salutul pascal „Hristos a Înviat”.

În cadrul slujbei, la momentul rânduit, Prea Sfințitul Damaschin s-a adresat celor prezenți cu obișnuitul cuvânt de învățătură. Ierarhul i-a îndemnat să petreacă aceste sărbători departe de grijile zilnice, și să trăiască în bucurie și pace zilele Învierii, căci sărbătoarea aduce nu doar lumină, ci și fericire în inima creștinilor.

„În primul rând, gândul nostru, mintea noastră, inima noastră, unde să fie? La Dumnezeu! Pentru că este Învierea Lui, este ziua Lui, nu este sărbătoarea noastră. Nu este sărbătoarea familiilor noastre, nu este ziua în care ne adunăm, cu cei dragi ai noștri, aceasta este consecința.

Dacă n-ar fi fost sărbătoarea Învierii, dacă n-ar fi fost Hristos Domnul care să învie, noi n-am fi avut nici hram la Fălticeni, nici zi de Paști, nici prilej de a ne întâlni unii cu alții.”, a spus PS Damaschin în omilia sa. „De aceea, primul meu gând către dumneavoastră acesta este: să trăim sărbătoare Sfintei Învieri mulțumind lui Dumnezeu și punându-l pe el în mijloc. Gândul la EL să ne fie! Sărbătoarea acesta vine cu multe daruri, dar vine cerând și un răspuns din partea noastră.

Care este răspunsul acesta? Este răspunsul care trebuie să decurgă din salutul pascal. din cea de-a doua parte, că Adevărat a Înviat. Așadar, care este răspunsul nostru, întâi verbal, la mărturisirea Învierii lui Hristos? Da, așa este, Hristos a Înviat.

Eu mărturisesc cu toată inima mea, cu mintea mea, cu sufletul meu, dar nu doar atât. Ci cu viața mea trebuie să mărturisesc că Adevărat a Înviat. Noi credem în Înviere, nu doar mărturisind cu gura, ci credem cu toată ființa noastră. ”

Biserică plină în zi de hram

Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată alături de un sobor de preoți și diaconi, s-a derulat după specificul acestei perioade.

Paraclisul Catedralei a fost, în zi de sărbătoare și hram, plin de credincioși.

La evenimentul religios au mai participat, din rândul oficialităților, primarul Cătălin Coman și senatorul George Mîndruță.

Numeroși preoți din Protopopiatul Fălticeni au ținut să fie prezenți la hramul Catedralei, printre oaspeți numărându-se și preoți din Ucraina, însoțiți de protopopul Vasile Covalciuc.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii corului catedralei, condus de preotul Claudiu Hariuc, al căror element comuna au fost costume populare și brâiele tricolore.

La finalul evenimentului religios, preotul Ionuț Suditu le-a mulțumit celor prezenți, de la ierarh la preoți, credincioși și coralei catedralei, subliniind că ziua hramului este una binecuvântată, un moment deosebit de frumos, un moment al bucuriei și responsabilității.

Parohul catedralei din Fălticeni le-a transmis tuturor gânduri de bine, urări de sănătate, sărbători binecuvântate și luminoase.

ȘTIRI