Binecuvântare în noaptea de Înviere. Preoții din Protopopiatul Fălticeni au primit Lumina Sfântă de la IerusalimReligie

Binecuvântare în noaptea de Înviere. Preoții din Protopopiatul Fălticeni au primit Lumina Sfântă de la Ierusalim

       Accesări: 1121

Bucurie și binecuvântare în zi de sărbătoare. Parohiile din Protopopiatul Fălticeni au primit și anul acesta Lumina Sfântă de la Ierusalim. Adusă în țară de o delegație din cadrul Patriarhiei Române, lumina harică a fost oferită arhiepiscopiilor și mitropoliilor din țară.

Slujba din noaptea închinată celei mai mari sărbători a Ortodoxiei a fost întregită de Lumina Sfântă.

Ea a fost adusă la Fălticeni, de la Aeroportul Suceava, în jurul orei 22 de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu și preotul Georgian Rotar.

Preoți ai parohiilor din municipiu, dar și din mediul rural, au primit Sfânta Lumină în curtea bisericii Sfântul Ilie, unde se află și sediul Protopopiatului.

Protoiereul Adrian Dulgheriu a subliniat bucuria creștinilor de a fi din nou în biserică în noaptea de Înviere, dar și faptul că vor putea duce în casele lor Sfânta Lumină.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

„Ne bucurăm că și în acest an, cu binecuvântarea Î.P.S. Calinic, Sfânta Lumină a ajuns și în Arhiepiscopia Sucevei. De la Suceava am adus-o la Fălticeni, unde preoții din protopopiat au venit să o ia și, apoi, să aprindă candelele la Sfânta Masă și apoi să o ofere tuturor credincioșilor.”, ne-a declarat preotul Adrian Dulgheriul „Este o bucurie, este o binecuvântare pentru fiecare dintre noi, iar creștinii au mare evlavie. Dorim tuturor sărbători binecuvântate. Hristos A Înviat!”

Lumina Sfântă se pogoară, în sâmbăta dinaintea Învierii, în Biserica Sfântului Mormânt, aceasta fiind împărțită celor prezenți de Patriarhul Ierusalimului.

De 15 ani ea este adusă la Suceava, cu un avion particular, de către delegația Arhiepiscopiei Sucevei, alcătuită din starețul Mănăstirii ”Sf. Ioan” Suceava, arhimandritul Serafim Grigoraș, și părintele Viorel Ilișoi, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Cei doi preoți au fost întâmpinați de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, care a împărțit Lumina Sfântă unui grup numeros de preoți din județele Suceava, Neamț și Botoșani, dar și din Ucraina.

În fiecare an, Lumina Sfântă se aprinde la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Patriarhul Ierusalimului o împarte credincioșilor, din două mănunchiuri de câte 33 de lumânări.

Potrivit credinței ortodoxe, aprinderea luminii sfinte este un miracol divin, care se întâmplă în fiecare an în sâmbăta dinaintea Învierii.

ȘTIRI