Sunt tineri și salvează vieți! Elevii Colegiului „Mihai Băcescu” continuă campaniile de donare de sângeSpecial

Sunt tineri și salvează vieți! Elevii Colegiului „Mihai Băcescu” continuă campaniile de donare de sânge

       Accesări: 1740

Fapte mai presus de cuvinte. Un profesor din Fălticeni este catalizatorul unor acțiuni demne de urmat și de alți colegi din mediul educațional, acțiuni care îi aduc mai aproape pe elevi de una dintre problemele vieții cotidiene. Bogdan Dumitriu încurajează tinerii de liceu să-i urmeze exemplul, donând sânge pentru semenii aflați pe patul de spital.

Profesorul de informatică a reușit să inițieze mai multe campanii în acest sens, nucleul acestora fiind elevii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.

Animați de dorința de a face bine, mai multe serii de tinerii s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine din Suceava pentru a urma exemplul mentorului lor.

Profesorul Bogdan Dumitriu este, de altfel, cel mai generos donator de sânge din mediul educațional fălticenean. Are la activ șapte campanii în care a oferit cel mai prețios dar pentru viață și pentru asistența sanitară.

El îi încurajează pe tinerii de liceu să doneze sânge, acțiune cu un dublu beneficiu, atât pentru donator, cât și pentru primitor.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

„Mă bucură entuziasmul lor, și cel de dinainte și, mai ales, cel de după donare.”, ne-a declarat profesorul Dumitriu. „Le transmit tinerilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” și îi motivez să continue pe acest drum, deoarece așa realizează ca o faptă lăudabilă poate fi făcută cu atâta ușurință. Unii dintre cei care s-au alăturat ultimei campanii sunt la prima donare de sânge, iar sentimentul este unul intens, acela că dăruiești mai departe ceea ce și tu ai primit: dăruiești viață”.

În luna februarie s-a concretizat ultima acțiune umanitară la care au participat, inițial, opt elevi din clasa XII F. Patru dintre aceștia au devenit donatori de sânge pentru prima oară, o experiență unică mai ales că tinerii nou sosiți în echipa voluntarilor au trecut de puțin timp pragul majoratului.

De fapt, aceasta este și una dintre condițiile pentru a dona. Tinerii trebuie să aibă 18 ani împliniți.

Un elev din grupul celor opt, a fost respins de pe lista donatorilor deoarece își făcuse un tatuaj în urmă cu aproximativ trei luni, iar intervalul minim acceptat în acest caz este de șase luni.

Iubitor de bine și promotor al unor principii sănătoase, profesorul Bogdan Dumitriu va continua să se implice personal, dar și pe tinerii de liceu, în noi campanii de donare de sânge. Următoarea este programată în preajma sărbătorilor pascale.

ȘTIRI