Spitalul Municipal Fălticeni va deschide prima  Paternitate din Europa. Bărbații cu burtă vor putea să renască1 Aprilie

Spitalul Municipal Fălticeni va deschide prima Paternitate din Europa. Bărbații cu burtă vor putea să renască

       Accesări: 7545

Premieră medicală la nivel național și european. Spitalul Municipal Fălticeni va deschide peste câteva zile prima Paternitate din lume. Noua secție este destinată bărbaților cu burtă, care primesc, în acest sens, noi șanse pentru a-și recăpăta silueta.

În contextul creșterii numărului de bărbați supraponderali, medicii fălticeneni fac un pas decisiv în direcția corectă, anticipând nevoia unei specialități medicale cu adresabilitate uriașă în zilele noastre.

Prima paternitate din România și din Europa are 50 de paturi și este localizată lângă actuala Maternitate.

Medicul Victor Slabu este șeful secției și spune că deja locurile sunt ocupate, iar cererile sunt peste așteptări.

Condițiile hoteliere sunt deosebite, similare unui hotel de șapte stele, spun doctorii, iar tratamentul este unul pe măsură.

Mahanu Design

Printre cei care s-au înscris deja se numără parlamentari, primari, foști ofițeri, sportivi, afaceriști, dar și simpli cetățeni.

Tratamentul este unul revoluționar și presupune mai multe etape.

Autorul acestuia este chiar medicul Victor Slabu, care spune că bărbații cu burtă vor renaște, iar regimul este unul cazon.

Pacienții vor parcurge două tipuri de tratamente: unul fizic și unul mental.

Cel fizic este unul mai dur decât cel al pușcașilor marini și constă în exerciții precum urcatul pe pereți, săritul peste mese, șpagatul Van Damme, alergare în cămașa de forță, saună cu pufoaica pe corp și căciula de miel pe cap, dar și minunatele sporturi la cratiță.

Pentru destindere, personalul specializat al paternității are pregătite lecții de mers pe sârmă, balet pe cărămizi și călcat pe nervi.

Întocmai mămicilor care așteaptă să nască și bărbații cu burtă vor putea face exerciții de gimnastică acvatică, scopul fiind renașterea în siguranță și confort deplin.

Dacă femeile gravide sunt asistate de moașe, la bazin, bărbații cu burtă vor fi asistați de moși (evident fără burtă) îmbrăcați în roz.

Sunt moși hazlii care au avut parte de experiențe similare, ajungând la silueta dorită după ce au trecut prin furculițele caudine.

Exercițiile mentale vor fi asigurate de asistente octogenare, denumite cloanțe, extrem de comunicative și foarte atente la detalii.

Îmbrăcate în negru, cu un zâmbet gol și, oarecum, sinistru, cloanțele îi vor antrena psihic pe bărbați, astfel încât să se abțină de la mâncare.

Sala în care pacienții vor fi pregătiți mental este denumită sugestiv „Abisul abstinenței”, iar aici vor deprinde beneficiile terapiilor revoluționare „farfuria interzisă” și „friptura discordiei”.

La acestea se adaugă exercițiile de admirație.

În fața meselor pline cu bunătăți, bărbații vor trebui să mediteze profund și să ghicească cine este bucătăreasa din ziua respectivă.

Antrenamentele mentale includ și ateliere de lucru în care cloanțele îi vor învăță pe pacienți cum să golească un frigider fără să se atingă de oale, borcane și sticle sau alte recipiente care conțin alimente hrănitoare pentru burtă.

În mod evident, regimul alimentar va fi, pe perioada internării, unul extrem de sever. Pe lângă clasica delicatesă „răbdări prăjite”, pacienții vor avea la dispoziție un meniu variat, 100% vegan, printre care și celebra „ciorbă fălticeneană” sau ciorba cu de toate și nimic.

Medicul paternolog Victor Slabu susține că bărbații cu burtă vor fi testați periodic într-un mod eficient, riguros și practic.

Aceștia vor trece printr-un examen, la finalul internării, un examen al maturității sau Bacalaureatul apetitului.

După 40 de zile de tratament revoluționar, candidații, cu siluete trase ca prin inel, vor susține probe teoretice și practice, absolvenții secției urmând să se pregătească pentru următoarea etapă „Facultatea stării de bine”.

Paternitatea din Fălticeni, prima din Europa, are ca deviză sloganul „Bărbatul fără burtă este un bărbat fără dureri de cap”.

Foto: Wayhomestudio / Freepik

ȘTIRI