Sfințirea Mănăstirii Sihăstria Râșcăi. Un sobor de 11 arhierei și peste 10.000 de pelerini au participat la evenimentReligie

Sfințirea Mănăstirii Sihăstria Râșcăi. Un sobor de 11 arhierei și peste 10.000 de pelerini au participat la eveniment

       Accesări: 750

Eveniment cu încărcătură spirituală, marcat în miez de toamnă. Târnosirea cele mai noi mănăstiri din zona Fălticeni s-a desfășurat duminică, 15 octombrie, în cadrul unei ceremonii religioase impresionante ca amploare și solemnitate. Sfințirea chinoviei de călugări Sihăstria Râșcăi vine după șapte ani de trudă, rugăciuni și slujbe neîncetate, trei dintre elementele vieții monahale autentice, care s-a înfiripat și în obștea păstorită de arhimadritul Mihail.

Un sobor alcătuit din 11 arhierei au oficiat slujba de târnosire, alături de numeroși preoți și diaconi.

Numeroși pelerini din țară au ținut să fie prezenți la acest eveniment unic în viața mănăstirii, peste 10.000 de persoane participând la Sfânta Liturghie și la momentul sfințirii.

Din rândul oficialităților au participat, în calitate de invitați, președintele Gheorghe Flutur, senatorul George Mîndruță, senatorul Ioan Stan, deputatul George Șoldan, primarii Ionuț Andreica, Vasile Berariu, Cătălin Coman, Cristi Sopon, Vasile Mucilenița și Ion Lungu.

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță au fost mobilizate echipaje de poliției din cadrul SPR Vadu Moldovei, Detașamentului de Jandarmi Fălticeni și paramedicii SMURD.

Mahanu Design

Slujba de sfințire

Mănăstirea, ce poartă hramul „Sfântul Ioan de la Râșca și Secu”, sărbătorit la finalul verii, este unul dintre cele mai frumoase așezăminte monahale din județul Suceava, ținut al mănăstirilor istorice, și printre puținele lăcașuri nou zidite și împodobite cu pictură murală exterioară.

Târnosirea s-a desfășurat după un tipic anume, cu un ritual încărcat de simbolisme, slujba fiind concentrată în Sfântul Altar și la Sfânta Masă.

Ierarhii au pecetluit Sfânta Masă după depunerea moaștelor în interiorul acesteia, apoi au însemnat biserica mănăstirii cu Sfântul și Marele Mir, stropind lăcașul cu apă sfințită.

La sfințire au participat Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Antonie, Episcop de Bălți, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Damaschin, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Emilian, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfințitul Gherontie, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Cu ocazia sfințirii, pelerinii prezenți au putut trece prin altar și s-au putut închina la Brâul Maicii Domnului, adusă pentru câteva zile din Grecia, de la Mănăstirea Kato Xenia, special pentru acest eveniment.

Slujbă și predici înălțătoare

După ceremonialul târnosirii, arhiereii, preoții și diaconii au oficiat Sfânta Liturghie pe scena amenajată lângă așezământul monahal.

În timpul slujbei au fost făcute rugăciuni pentru pace, pentru cei bolnavi și cei care suferă de pe urma războaielor, răspunsurile liturgice fiind date de Grupul Psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota”.

Numeroși copii, tineri și adulți s-au putut împărtăși spre finalul Sfintei Liturghii arhierești.

Preasfințitul Părinte Nicodim a rostit un cuvânt de învățătură despre înțelesul Pildei Semănătorului, citită în timpul Sfintei Liturghii, una dintre primele parabole rostite de Mântuitorul Iisus Hristos.

Un alt cuvânt de folos a ținut și Preasfințitului Ieronim care a subliniat semnificația sfințirii unui lăcaș, fapt pentru care numele ctitorilor sunt scrise în cartea vieții din Împărăția lui Dumnezeu.

Minuni mărturisite și mulțumiri adresate de arhimandritul Mihail

Starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi s-a adresat celor prezenți, la finalul slujbei, cu câteva gânduri pornite din suflet.

Bucuros pentru sâvârșirea târnosirii, dar și vizibil emoționat, arhimandritul Mihail le-a destăinuit pelerinilor că, în cei șapte ani scurși de la ctitorirea mănăstirii, a fost martorul unor minuni, pe care le-a făcut publice.

El le-a mulțumit ierarhilor, celorlați clerici și oaspeților din Grecia, pentru participarea la acest eveniment, apoi autorităților locale, județene și centrale pentru implicare.

Starețul Mihail și-a exprimat recunoștința pentru toți făuritorii de bine ai mănăstirii, ctitori, binefăcători, ostenitorii, pictorii și închinătorii mănăstirii.

Altarul mănăstirii rămâne deschis zi de zi, până la finele acestei săptămâni, astfel încât pelerinii care nu au putut asista la sfințire să aibă posibilitatea să se închine la Sfânta Masă.

Racla cu Brâul Maicii Domnului este depusă până joi seara.

ȘTIRI