Restituiri: Serbarea Unirei în orașul FolticeniRestituiri

Restituiri: Serbarea Unirei în orașul Folticeni

     Marţi, la 27 ianuarie, se adunară toţi fălticinenii la biserica numită Adormirea; acolo sta boierimea, neguţătorimea, geandarmeria şi un popor numeros; însă ceea ce desfăta mai mult ochii, era aspectul şcolarilor, decoraţi toţi cu culorile Unirei: patru dintre ei, purtând costumul naţional, ţineau un frumos steag tricolor, pe lângă care se grupa toată această tinerime, plină de viaţă şi de speranţă. După Te-Deum, ieşind din biserică în mijlocul veselor strigări ale poporului, merseră cu toţii la locuinţa Administratorului, în casele domnului A. Forăscu. D-l Milo (administratorul), transportat de bucurie, vorbi astfel: „D-zeu a încoronat astăzi dorinţa Românilor! Iată, fraţii de peste Milcov au împlinit aceea ce noi am început. Alexandru Ioan I s-a proclamat Domn şi al Valahiei. Să serbăm dară astăzi Unirea ţărilor noastre surori, Unirea aceea atât de dorită. Să serbăm reînvierea naţiunei române. Să serbăm această măreaţă zi. Piară dintre noi intrigile, patimile, discordia, ca cu toţii strânşi împrejurul tronului, să iubim pe Prinţul nostru şi să nu avem nimic mai scump decât patria şi fericirea ei”. După aceasta, neguţătorii prezentând pâinea şi sarea, Preşedintele Municipalităţii rosti felicitări din partea cetăţenilor. Apoi profesorul ţinu un cuvânt şi, luând steagul din mânile şcolarilor, îl închină Administratorului, care primindu-l strigă: „Români, acesta este steagul mărirei noastre! Înălţaţi-l, ţineţi-l totdeauna sus, fiţi totdeauna credincioşi lui şi siliţi-vă a vă face demni de viitorul deschis României prin curajul şi patriotismul deputaţilor!” Pe urmă Protopopul rosti iarăşi un cuvânt din partea clerului, şi în fine din partea tribunalului D-l Nicu Gane depuind felicitările sale, încheie zicând: „Serbarea aceasta este atâta de solemnelă, bucuria inimilor noastre este atâta de mare, încât expresiunile ne lipsesc şi nu o putem arăta prin cuvinte. Sentimentele ce ne au cuprins astăzi sunt mai presus de tot ce s-a zis, mai presus de tot ce aşi putea zice”. Subadministratorul ocolului se înfăţişă atunci cu 20 de tineri îmbrăcaţi româneşte: odată o horă mare se încinse în curte, horă frumoasă, în care boierul juca alăturea cu ţăranul şi neguţătorul, armaţi de acelaşi joc, ne mai gândind alta în acele momente decât că toţi sunt Români, toţi deopotrivă chemaţi la banchetul cel mare al naţiunei. Poporul, esaltat astă dată, nu de rachiu, ci de bucurie şi fericire, juca hora unirei pe toate uliţele.

Seara luminaţia a fost mai frumoasă decât în serile precedente; mai multe transparente, pe care se vedeau iniţialele A. I. încungiurate de ghirlande şi deasupra lor doi îngeri ţinând o coroană. Pe unele era scris: Virtutea a triumfat. Pe altele: Onoarea este a deputaţilor români. Jidovii au luminat asemenea havra lor foarte frumos. Muzica locului se lasă poporului şi o altă muzică adusă din Botoşani se întrebuinţă pentru bal. Salonul era împodobit cu materii tricolore şi cu cununi verzi; în fund un buchet de brazi în mijlocul căruia străluceau  literele A. I.

Pregătirile au fost foarte bune şi balul foarte vesel, cu toate că unele dame lipseau, cu toate că unele persoane din cele deprinse a crede că numele face nobleţea, căutau oarecum a trage linie între dânsele şi între lumea ce se afla acolo. Unele figuri exprimau mai mult indiferenţa decât plăcerea; dar mă grăbesc a spune că acestea erau în mic număr, şi entusiasmul celorlalţi dovedeşte că Folticenii ştiu a se bucura cel puţin împreună cu naţiunea, dacă n-au ştiut a lucra pentru dânsa. La masă se reînoiră urările şi voioasele strigări: „Vivat Unirea! Vivat Prinţul nostru! Vivat Principesa! Vivat deputaţii! Vivat Panu, Kogălniceanu, Roseti, Brătianu! Vivat deputaţii de peste Milcov!”  După bal, tinerii însoţiţi de muzică, cântând hora, se preumblară pe uliţi până la ziuă; ei salutară ivirea aurorei strigând încă odată: „Vivat Unirea!” Astfel se termină aici marea solemnitate, pompoasa serbare a Unirii Principatelor. Astfel s-a celebrat această zi frumoasă şi unică în istoria noastră. Horă la început, horă la finit! Nici un joc n-are românul mai drag decât hora, emblema Unirei şi a Frăţiei.

Articol publicat de Sofia Cocea în ziarul Steaua Dunării

Sursa: Monografia „Fălticeni – repere în timp”, autor prof. Vasile Nistoreasa

Sofia Cocea (1839-1861), prima femeie gazetar din România.

Steaua Dunării (în original Steaoa Dunărei) a fost un ziar fondat în 1855 de Mihail Kogălniceanu, principalul organ unionist în jurul căruia s-au grupat cei mai activi partizani ai Unirii Principatelor Române.

A apărut la Iaşi între octombrie 1855 – septembrie 1856, după care a fost închis din cauza suspendării legii presei. Din cauza unui articol „mai dubios” despre religie, cenzura l-a suprimat pentru prima dată în luna mai. Publicarea sa este reluată în străinătate între decembrie 1856 şi mai 1858, apărând în limba franceză, la Bruxelles, sub numele „L’Étoile du Danube”. Reapare la Iaşi din noiembrie 1858 până în noiembrie 1860. De la 2 ianuarie 1859 fuzionează cu Zimbrul şi Vulturul şi apare sub titlul Steoa Dunărei. Zimbrulu şi Vulturulu. Redactorii ambelor ziare au publicat atunci un program politic unionist explicit.

Scris cu alfabetul tranziţional, era un „jurnal politic, literar şi comercial” care apărea de trei ori pe săptămână şi milita puternic pentru Unirea Principatelor, pentru autonomia lor şi pentru reforme democratice. În literatură, promova ideile preluate de la Dacia literară, axată pe o literatura naţională, inspirată din tradiţiile poporului.

ȘTIRI

error: Content is protected !!