Remiză în primul amical susținut de Șomuz Fălticeni în perioada pregătirii de iarnăSport

Remiză în primul amical susținut de Șomuz Fălticeni în perioada pregătirii de iarnă

       Accesări: 789

Echipa locală de fotbal, ACS Șomuz Fălticeni, și-a reluat pregătirea în perspectiva returului Ligii a 3-a.

Reunirea lotului a avut loc luni, 27 ianuarie 2020, pe stadionul “Tineretului”.

La ședințele de pregătire coordonate de antrenorul Daniel Stoica au luat parte aproximativ 20 de jucători, mulți dintre cei care au evoluat în turul campionatului, inclusiv cei 5 jucători din Camerun, dar și câțiva jucători care vor fi legitimați în perioada următoare.

 Conducerea clubului s-a înțeles deja cu: Iulian Dohotaru (FC Botosani II), Alexandru Micloș (FC Botosani II), Cătălin Aeroaiei (CSM Roman), Cosmin Țapu (CSM Bucovina Rădăuți), Daniel Păuiș (CSM Bucovina Rădăuți) și David Iftode (transferat definitiv de la CSS Nicu Gane Fălticeni).

La antrenamente participă și alți jucători care ar putea colabora cu echipa locală de fotbal: Eusebiu Mercaș (Ozana Târgu Neamț) și juniorul Codruț Botezatu (Colțea Brașov)

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

De asemenea,  atacantul Vasile Padovei (Viitorul Curița) și-a exprimat dorința de a reveni la Fălticeni,  jucător care a contribuit la promovarea în Liga 3.

După prima parte a campionatului, Șomuz Fălticeni este pe locul 9 în clasamentul Ligii a 3-a, Seria 1.

Prima etapă a returului este programată pe data de 7 martie 2020.

Remiză în primul amical al perioadei de pregătire

Șomuz Fălticeni își va desfășura întreaga perioadă de pregătire la Fălticeni, cu antrenamente zilnice și jocuri de pregătire.

Un prim test a avut loc sâmbătă, 1 februarie, la Suceava, pe terenul echipei Juniorul Suceava.

Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Fălticenenii au deschis scorul prin Cosmin Țapu.

În cele două reprize, antrenorul Daniel Stoica a utilizat două formule de echipă.

Repriza 1: Pascal A. – Njindja W., Dohotaru I., Toukan Fr., Chisăliță Fl., Robciuc Fl., Marinescu R., Afalna Ch., Julei E., Țapu C., Tchassem Fr.

Repriza a 2-a: Pascal C. – Iorga G., Aieroaiei C., Dohotaru I., Ionescu P., Zamă I., Mercaș E., Micloș A., Plăcintă C., Mateiciuc A., Păiuș D.  

ȘTIRI