Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou va ajunge marți seară și la Fălticeni. Unde au loc cele două popasuriReligie

Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou va ajunge marți seară și la Fălticeni. Unde au loc cele două popasuri

       Accesări: 4699

Prilej de bucurie pentru creștinii ortodocși. Sfântul Ioan cel Nou va fi purtat în procesiune prin protopopiatele județului Suceava. Timp de două zile, racla cu moaștele ocrotitorului Ținutului Mănăstirilor va ajunge în numeroase parohii și așezăminte monahale.

Racla cu moaștele sfântului va poposi și la Fălticeni.

Marți, 24 octombrie, delegația Arhiepiscopiei Sucevei va ajunge și în alte zece localități rurale aflate în apropierea orașului.

Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou va fi întâmpinată de preoți la Catedrala „Învierii Domnului”, unde are loc prima oprire, în jurul orei 19:00, după care va fi adusă la Mănăstirea Buciumeni.

Aici va fi oficiată, în așteptarea procesiunii, de la ora 17:30, privegherea Acoperământului Maicii Domnului.

Mahanu Design

La Mănăstirea Buciumeni racla va fi adusă în jurul orei 19:45 – 20:00.

Delegația care însoțește moaștele sfântului se va deplasa, apoi, spre Rădășeni, la Biserica Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina, apoi va urma traseul Pocoleni – Mihăiești – Rotopănești – Suceava.

Călătoria Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitor al Moldovei, include popasuri la trei mănăstiri, Râșca, Sihăstria Râșcăi și Cămârzani.

Vor fi opriri și la biserici din Cornu Luncii, Mălini, Slatina, Baia, Fântâna Mare, Boroaia, Forăști, Valea Bourei, Dolheștii Mari și Preutești.

Pentru al patrulea an consecutiv Arhiepiscopia Sucevei organizează procesiunea cu moaștele sfântului.

Acesta se va desfășura în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu, precum și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor.

ȘTIRI