Primul amiral al Comunei Boroaia și-a donat uniforma de serviciu. Ținuta este expusă în muzeul satului natalSpecial

Primul amiral al Comunei Boroaia și-a donat uniforma de serviciu. Ținuta este expusă în muzeul satului natal

       Accesări: 8966

Un gest pentru eternitate. Primul amiral al Comunei Boroaia și-a dăruit uniforma de serviciu și cascheta, după încheierea activității în cel mai important post de conducere al Flotei Marinei Militare. Ridicat la rangul de contraamiral, acum patru ani, Ion Condur a trecut în rezervă și lasă comunității locale una dintre mărturiile de preț din cariera de ofițer de rang înalt al Armatei Române.

Ținuta este expusă în muzeul „Neculai Cercel”, muzeul satelor boroiene, unde va putea fi admirată de acum încolo de generațiile actuale și viitoare, de cei care vor să calce pe urmele contraamiralului doctor Ion Condur.

Așezate la loc de cinste, uniforma și cascheta de amiral întregesc un spațiu unic al exponatelor din cadrul muzeului, unde sunt rânduite medalii, înscrisuri, livrete, uniforme, caschete și chiar stilete, obiecte care au aparținut celor opt generali ai comunei Boroaia.

Costumul donat este prima uniformă completă al unuia dintre cei mai mari ofițeri ai Armatei Române și ai Marinei Militare, care poate fi văzută la Boroaia.

Un dar neprețuit

Ion Condur s-a întors pe plaiurile natale pentru a da curs unui moment special. Foarte atașat de consăteni, ofițerul de marină a revenit acasă, însuflețit de o dorință mai veche de a marca ieșirea din viața militară printr-un gest simbolic

Trecut în rezervă la finele anului 2020, contraamiralul de flotilă lasă muzeului „Neculai Cercel” un dar neprețuit. Ținuta militară de serviciu a fost înmânată în prezența primarului Vasile Berariu, într-o atmosferă de bucurie, admirație și prețuire, așa cum se cuvine unui ofițer care a servit în mod exemplar Marina Militară.

Născut și educat în comuna Boroaia, contraamiaralul de flotilă doctor Ion Condur și-a exprimat recunoștința față de cei care i-au deschis drumul spre Marea Neagră.

Ținuta dăruită muzeului este cea pe care ofițerul de marină a purtat-o în ziua avansării la gradul de contraamiral, la Palatul Cotroceni, ceremonie desfășurată la 1 decembrie 2017.

„Am ținut să aduc ca amintire pentru activitatea mea, pentru cei 43 de ani petrecuți în Marina Militară,
un costum de amiral, care să amintească celor din Boroaia că pe râul Saca s-a născut un amiral. Un concetățean care a parcurs toate treptele ierarhice militare în Marina, și a finalizat cu funcția de comandant al Flotei Marinei Militare Române.”
, declară Ion Condur. „Este un costum pe care l-am purtat pe 1 decembrie 2017, la Palatul Cotroceni, când am fost avansat la gradul de contraamiral.”

Gânduri de mulțumire

Predarea uniformei de contraamiral a fost un moment deopotrivă emoționant și pentru primarul Vasile Berariu. Edilul comunei Boroaia, un promotor al valorilor locale, s-a arătat foarte încântat de gestul contraamiralului doctor Ion Condur.

Între cei doi lideri există o prietenie mai veche, animată nu doar de iubirea față de locurile natale, ci și atașamentul față de educație, credință și eroii locali.

Contraamiralul Ion Condur, fostul comandant al Flotei Marinei Militare, a fost unul dintre invitații și interlocutorii simpozionului de prestigiu „Un secol de vibrație românească”, dedicat centenarului Marii Uniri.

De câțiva ani, ofițerul de marină a instituit bursa care îi poartă numele și prin care sunt premiați cei mai silitori elevi ai Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea”. Cu respect deosebit față de școală și noua generație, contraamiralul din Boroaia asigură acelorași elevi o excursie cu totul aparte la malul Mării Negre, în care copiii intră în contact cu lumea Marinei Militare, cu istoria, locurile și frumusețile Tomisului.

Primarul Berariu i-a mulțumit pentru donație și i-au urat bunului său prieten și consătean „activitate rodnică, liniște și multă sănătate”.

„Mă bucură nespus de mult faptul că domnul contraamiral Ion Condur a revenit acasă. Cu toții știm că domnia sa face parte din salba nestemată a militarilor de excepție plecați din Comuna Boroaia. Mă simt onorat că ori de câte ori revine pe plaiurile natale, vine, vizitează și nu vine cu mâna goală. Vreau să amintesc implicarea domnului contraamiral în premierea elevilor din Boroaia, participarea la simpozionul dedicat centenarului Marii Uniri. Este o persoană activă, cu un bagaj de excepție al cunoștințelor și bineînțeles plin de emoție când vorbește despre comuna natală. Astăzi, odată cu predarea uniformei de contraamiral, aici la muzeul satului, valoarea muzeului a crescut foarte mult.”, a declarat edilul Vasile Berariu. „Este prima uniformă completă a unuia dintre cei mai mari ofițeri ai Armatei Române și ai Marinei Militare, care poate fi văzută la Boroaia. Toate acestea ne onorează pe noi, boroienii. Îi dorim să aibă parte de liniște, sănătate, dar așa cum noi îl cunoaștem nu cred se va opri, aici referindu-mă la cariera pe care o îndrăgește și a îndrăgit-o foarte mult. Pe lângă armată, marină, mare și nave, onoarea îl caracterizează. Boroaia poate să spună oricând că a dat flotei române un amiral de excepție, care duce mai departe numele comunei noastre, dar în primul rând pe cel al Marinei Române”.

Muzeul va primi trei noi obiecte ale contraamiralului Condur

Gestul de acum este doar un preambul al celui care urmează, unul care va completa linia obiectelor care au aparținut ofițerului de marină.

Ion Condur urmează să ofere, pe viitor, muzeului comunității din Boroaia și costumul alb de amiral, ținuta pentru zilele festive ale marinei. Împreună cu acesta, va dărui stiletul și decretul prezidențial prin care a fost avansat în grad.

Contraamiralul va mai păstra ca amintire doar sabia primită la trecerea în rezervă.

Chiar dacă a trecut în rezervă, fostul comandant al Flotei Marinei Militare Române va rămâne la fel activ în viața de zi cu zi. În viitorul apropiat va începe să încondeieze prima lui carte, una care are legătură directă cu propriile trăiri.

Având armata în sânge și preocupat de formarea viitorilor ofițeri de marină, Ion Condur va preda la catedra Academiei Forțelor Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

Experiența de peste 40 de ani în domeniu, dobândită pe puntea vaselor de luptă, în numeroasele exerciții NATO desfășurate în Marea Neagră, cât și activitatea din postura de comandat al Flotilei Marinei, l-au recomandat în noua postură.

Ion Condur se va alătura elitei profesorilor academiei care oferă studenților pregătire la cel mai înalt nivel.

ȘTIRI