Primarul Coman își prezintă raportul de activitate pe anul 2020: Am continuat investițiile și dezvoltarea FălticeniuluiLocal

Primarul Coman își prezintă raportul de activitate pe anul 2020: Am continuat investițiile și dezvoltarea Fălticeniului

       Accesări: 1848

Anul 2020 a fost unul bun pentru edilul municipalității fălticenene. Cătălin Coman a primit al treilea mandat de primar, a dus la bun sfârșit unele proiecte, a început proiecte noi pentru dezvoltarea comunității locale. Raportul privind activitatea primarului este public de câteva zile și poate vizualizat pe pagina de internet fălticeni.ro.

Documentul are 150 de pagini și urmează să fie prezentat și în ședința Consiliului Local care se va desfășura pe 29 martie.

Acesta include nu doar activitatea șefului administrației locale, ci și raportul privind starea economică-socială și de mediu, cât și activitatea desfășurată anul trecut de Primăria Fălticeni.

Primarul Coman are doar cuvinte de laudă și susține că indicatorii de performanță pe 2020 sunt cei mai buni din 2012 încoace, iar de la un an la altul s-au înregistrat rezultate tot mai bune în activitatea compartimentelor și birourilor din subordine.

„Raportul conține toată munca noastră pe anul trecut. Tot ceea ce am realizat eu și colegii mei este aici, în acest document care reflectă faptul că am continuat dezvoltarea municipiului Fălticeni cu ajutorul proiectelor realizate de administrația locală, cu fonduri proprii, guvernamentale și europene. Este, în același timp, un prilej de a arăta că în Primărie se muncește bine!”, ne-a declarat edilul Coman. „Am continuat să implementez politica ultimilor ani, atragerea de fonduri. Am continuat investițiile și dezvoltarea Fălticeniului. Indicatorii de performanță pe care ni i-am asumat, din punct de vedere administrativ, sunt în creștere. Vreau să menținem această tendință și în anii care urmează.”

Primarul municipiului Fălticeni a subliniat că „de an la an reușesc să depășească obiectivele pe care și le-au propus în fiecare an.”

Întrebat cum caracterizează activitatea pe anul 2020, primarul Coman susține că munca depusă de administrația locală a fost una „complexă, eficientă și rodnică, cu rezultate măsurabile în comunitate”.

Cătălin Coman a explicat că fiecare direcție și compartiment în parte își face propria analiză asupra activității, care se regăsește în raportul de activitate al primarului.

Întrebat dacă este mulțumit de propria activitate, primarul municipiului Fălticeni susține că „se declară mulțumit, dar este loc de mai bine.”

Edilul a recunoscut că la fiecare compartiment sau direcție din Primăria Fălticeni mai sunt sincope, deși și-ar dori să fie o activitate perfectă, însă problemele au și soluții. Iar de muncit se muncește.

„Suntem într-o creștere continuă a activităților specifice administrației locale. Anul 2020 a fost unul bun, dar deloc ușor.”, conchide edilul municipalității fălticenene. „Am avut multe proiecte, investiții importante pe care le-am derulat, iar pe altele le-am încheiat. Tot anul trecut, am început să lucrăm la noi proiecte pe care vrem să le depunem pe viitoarele axe de finanțare ale Uniunii Europene.”

Cătălin Coman subliniază că volumul de muncă edilitară s-a dublat comparativ cu anul 2012, când și-a început activitatea ca primar. El spune că atragerea de fonduri europene și guvernamentale, implementarea unor proiecte de investiții în educație, sănătate, cultură și infrastructură rămân prioritățile pentru fiecare an din mandatul actual, care se va încheia în toamna anului 2024.

În raportul de activitate sunt bifate, spre exemplu, proiectele realizate anul trecut, situația investițiilor, bugetului local și veniturile încasate. La capitolul investiții sunt bifate toate proiectele derulate cu fonduri proprii, dar și din finanțări externe.

La finele anului trecut, Primăria Fălticeni avea 279 de angajați, fiind al doilea cel mai mare angajator din sectorul bugetar, după Spitalul Municipal care are peste 400 de angajați.

Raportul integral de activitate al primarului și administrației locale (2020)

ȘTIRI