Primarul Coman și președintele Șoldan au inaugurat Casa Căsătoriilor din Fălticeni. Clădirea revine în circuitul publicLocal

Primarul Coman și președintele Șoldan au inaugurat Casa Căsătoriilor din Fălticeni. Clădirea revine în circuitul public

       Accesări: 1251

Proiect finalizat și redat comunității locale. Una dintre cele mai vechi și frumoase clădiri din municipiul Fălticeni revine de astăzi în circuitul public administrativ. Primarul Cătălin Coman și președintele George Șoldan au inaugurat acest obiectiv în cadrul unei eveniment oficial, care consființește deschiderea Casei Căsătoriilor, un proiect inedit care dă valoare unui spațiu în care vor fi oficiate cununiile civile.

În același imobil de la intrarea în cartierul Maior Ioan funcționează nu doar Compartimentul de Stare Civilă, ci și Serviciul Public Comunitar de Evidență al Populației.

Cunoscută publicului fălticenean drept Casa Doctor Tatos, imobilul este astăzi complet restaurat.

După Baza Nautică „Nada Florilor”, proiectul Casei Căsătoriilor este cel de-al doilea obiectiv dezvoltat în comun, din punct de vedere financiar, de Primăria Municipiului Fălticeni și Consiliul Județean Suceava.

Valoarea investiției se ridică la 5,5 milioane de lei.

Prin finalizarea acestui proiect, una dintre clădirile emblematice ale orașului își recapătă rolul în viața comunității. Casa Căsătoriilor și sediul SPCLEP Fălticeni, destinat emiterii documentelor de identitate, își vor desfășura activitatea la capacitate maximă începând de luni dimineața.

La evenimentul de deschidere au participat circa 100 de invitați din mediul public administrativ, reprezentanți ai instituțiilor publice partenere cu Primăria Municipiului Fălticeni.

Alături de primarul Cătălin Coman și președintele George Șoldan au luat parte senatorul Ioan Stan, Elena Ilie, șefa SPCLEP Fălticeni, comisarul șef Vasile Grădinaru, șeful Poliției Municipiului Fălticeni, George Mîndruță, șeful Gărzii de Mediu Suceava, viceprimarul Constantin Bulaicon, Cosmin Ilie, consilierul personal al primarului, inginer Silviu Rusu, director executiv Direcția Investiții, economista Mioara Nechifor, șeful Direcției Fiscale Fălticeni, arhitectul Mihai Tulbure, coordonatorul proiectului de restaurare, reprezentanți ai firmei de construcții SYM RSC, care au pus în operă proiectul de reabilitare, și angajați primăriei.

Înainte de discursurile oficiale, trei preoți au oficiat în sobor, slujba sfințirii clădiriii de patrimoniu, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu exprimându-și la final aprecierea pentru realizarea modernizării acestui obiectiv, binecuvântând instituția la acest nou început de drum.

La ceremonia de inaugurare, primarul Coman și președintele Șoldan au subliniat importanța conservării clădirilor istorice și integrarea lor în viața comunității, arătând buna colaborare dintre cele două instituții pentru dezvoltarea și integrarea unui proiect comunitatea fălticeneană.

Casa Căsătoriilor, unde activează Compartimentul de Stare Civilă și noul sediu al SPCLEP Fălticeni, oferă un cadru elegant și modern pentru 17 angajați care vor deservi 20 de localități și 150.000 de persoane.

Clădirea este restaurată și consolidată, păstrând toate detaliile estetice ale imobilului de patrimoniu. În urma proiectului de investiție au fost renovate toate sălile, inclusiv anexa care adăpostește centrala termică.

Lucrurile prevăzute în proiect s-au desfășurat timp de 12 luni și au costat 5,5 milioane de lei. Acesta este cel de la treisprezecelea obiectiv public reabilitat de firma SYM RSC în municipiul Fălticeni.

Clădirea era în stare avansată de degradare, fiind restaurată capital, consolidată și modernizată. Ușile au fost recondiționate, acoperișul refăcut în totalitate, iar tâmplăria și pardoselile au fost înlocuite.

Odată cu aceste lucrări, în spatele clădirii au fost create 40 de locuri de parcare, un nou drum de acces pietonal și un drum de acces auto, dintre strada Maior spre Aleea Trandafirilor.

În cadrul investiției au fost reamenajate foișorul de vară și spațiile verzi din jurul clădirii. Imobilul este printre cele mai vechi din Fălticeni, fiind proprietatea reputatului medic Gabriel Tatos.

Casa Căsătoriilor, clădire de patrimoniu, veche de peste 100 de ani și, pentru prima dată restaurată, intră în circuitul instituțiilor publice (administrative) ce aparțin de Primăria Municipiului Fălticeni.

În anii din urmă, în această clădire au funcționat Maternitatea și Spitalul de copii (1970-1980), Sanepid (1980 – 1990), Laboratorul epidemiologic (2000-2020) și Atelierul mecanic al spitalului Fălticeni (1990-2022).



ȘTIRI