Primăria Fălticeni i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai anului 2022. Aceștia au cucerit peste 200 de medaliiSport

Primăria Fălticeni i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai anului 2022. Aceștia au cucerit peste 200 de medalii

       Accesări: 2299

Un gest de apreciere pentru performanțe deosebite. Primăria Municipiului Fălticeni i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai anului 2022, în cadrul unui eveniment denumit „Gala excelenței”. 88 de tineri și copii care s-au remarcat în competițiile naționale, europene și internaționale au primit diplome și stimulente financiare.

Evenimentul s-a desfășurat joi, 15 decembrie, la salonul de evenimente al Restaurantului Iristar.

Este vorba despre cei mai buni sportivi legitimați la cluburile din municipiul Fălticeni, care au reușit să ocupe un loc pe podium în cele mai importante întreceri.

Au fost premiați tineri și copii care activează în șapte discipline: atletism, box, canotaj, înot, tenis de câmp, tenis de masă și volei.

În cadrul aceleiași gale au fost premiați și 14 antrenori ai sportivilor cu rezultate deosebite.

Autoritățile locale au alocat un buget de 100.000 de lei, de două ori și jumătate mai mare, comparativ cu anul trecut, pentru premierea acestora și asta pentru că numărul medaliilor este, de asemenea, de patru ori mai mare decât în 2021.

Primarul Cătălin Coman i-a premiat pe sportivii și antrenorii de succes din Fălticeni care, pe lângă stimulentele financiare, au primit diplome de excelență, rucsacuri și tricouri.

Edilul municipalități i-a felicitat și le-a transmis faptul că este mândru de ei și că așteaptă ca prin prestațiile lor să obțină rezultate mai bune și chiar calificări la Jocurile Olimpice.

Municipiul Fălticeni are campioni naționali, europeni și balcanici, adevărați ambasadori ai orașului și ai țării, care au impresionat în competiții.

În funcție de performanțele obținute, sportivii au primit stimulente financiare cuprinse între 400 și 4.000 de lei.

Cele mai titrate sportivă din Fălticeni sunt înotătoarea Aissia Prisecariu, multiplă campioană națională, campioană internațională și autoarea unor noi recorduri absolute în natație, canotoarele Shara Gușă și Iulia Cantoriu, campioane naționale și balcanice.

Cei 88 de sportivi premiați de autoritățile locale, la Gala de Excelență, au obținut în total, în anul competițional care tocmai se încheie, peste 200 de medalii de aur, argint și bronz.

Atletism
Atletism
Box

Canotaj
Înot
Tenis de câmp

Volei
Antrenorii sportivilor premiați

ȘTIRI