Un gest de apreciere pentru oameni cu har și slujire aparte. Municipiul Fălticeni va onora în curând două personalități care și-au dedicat viața semenilor. Preotul Ioan Argatu și medicul neurochirurg Iustinian Simion vor primi cea mai înaltă distincție acordată de administrația locală, în semn de respect și recunoștință pentru activitatea desfășurată.
Luna aceasta li se va înmâna, în cadrul unei ceremonii oficiale, titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Fălticeni.
Dincolo de profesiile pe care le-au exercitat cu devotament, cei doi au devenit repere pentru generațiile din care fac parte.
Preotul Ioan Argatu
Preotul Ioan Argatu este una dintre personalitățile vieții spirituale, cu activitate remarcabilă, în cei peste 40 de ani de activitate pastorală și duhovnicească, timp pe care l-a dedicat oamenilor, bisericii și faptelor bune.
Lucrările de edificare ale Catedralei Învierii din Fălticeni au prins viață după ce preotul Ioan Argatu și-a început activitatea de paroh al acestui lăcaș, preluat într-un moment extrem de dificil, când construcția era blocată, iar din proiect era realizată doar partea de fundație. Prin implicare și dedicare timp de două decenii, Catedrala este înfăptuită, rolul esențial al preotului Ioan Argatu fiind incontestabil.
Dincolo de acest proiect, Ioan Argatu s-a remarcat prin activitatea duhovnicească, filantropică, socială, dar și publicistică, dimensiuni ale unei personalități care au înfrumusețat și îmbogățit comunitatea locală.
Timp de decenii, el n-a fost doar slujitor al altarului, ci și un sfătuitor, sprijin și model de responsabilitate și credință.
Cu ocazia hramului Catedralei Învierii, autoritățile bisericești i-au conferit recent preotului Ioan Argatu cu Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție oferită de Arhiepiscopia Sucevei.

Neurochirurgul Iustinian Simion
La rândul său, medicul neurochirurg Iustinian Simion și-a construit reputația prin profesionalism, sacrificiu și grija față de pacienți.
În spatele fiecărei intervenții reușite stau ani de muncă, nopți nedormite și sute, poate mii de destine pe care le-a influențat în mod decisiv.
Pentru mulți fălticeneni, numele său este sinonim cu speranța și cu șansa la o nouă viață.
Deși tânăr, medicul neurochirurg Iustinian Simion face parte din elita medicinei românești. Născut, crescut și format la Fălticeni, doctorul Iustinian Simion este astăzi cunoscut nu doar în țară, ci și în străinitate.
Profesează de opt ani, timp în care n-a încetat să-și dezvolte competenșele medicale. Are stagii de pregatire si perfectionare desfășurate la universități de renume din China, Italia, Grecia și Portugalia, unde au fost aprofundate Neurochirurgia Vasculară, Chirurgia bazei craniului, Microchirurgia Vasculară și Chirurgia endoscopică a coloanei vertebrale.
Neurochirugul fălticenean este fondator și director General al Clincii Anastasios Medical, rețele medicală cu peste 100 de angajați și aproximativ 150 de medici colaboratori.
Iustinian Simion este fondator și coordonator al activității de neurochirurgie în cadrul Spitalului Militar Cluj-Napoca. Are aproximativ 3.000 de intervenții chirurgicale realizate până la vârsta de 33 de ani, cu rezultate clinice foarte bune în gestionarea cazurilor complexe.
Prin prisma competențelor înalte dobândite, neuchirurgul fălticenean colaborează cu centre de excelență internaționale din China, SUA, Grecia, Italia și Franța.







