Accesări: 26176

Comunitatea ortodoxă suceveană este în doliu. Preotul Alexandru Argatu și-a pierdut viața într-un tragic accident petrecut în județul Bacău. Condițiile în care s-a întâmplat evenimentul rutier nu sunt foarte clare.

Incidentul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de marți, 11 august.

Preotul Alexandru Argatu avea 75 de ani.

Autoturismul a lovit un stâlp, după care s-a răsturnat pe cupolă, lângă un lan de porumb.

Două echipaje ale ISU Bacău s-au deplasat la locul accidentului cu autospeciala de descarcerare și paramedici SMURD.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru victimă. Impactul i-a fost fatal părintelui septuagenar.

Alexandru Argatu este originar din satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, și s-a remarcat ca unul dintre cei mai importanți duhovnici și ctitori de biserici din nordul Moldovei. A slujit aproape 50 de ani la Biserica „Înălțarea Domnului”, lăcaș aflat în centrul comunei Boroaia.

Părintele Alexandru Argatu este fiul marelui duhovnic Ilarion Argatu.

ȘTIRI