Polițiștii SPR Preutești au oprit un șofer care circula cu mașina în zig-zag. Bărbatul consumase alcoolRural

Polițiștii SPR Preutești au oprit un șofer care circula cu mașina în zig-zag. Bărbatul consumase alcool

       Accesări: 6816

Prietenii alcoolului își fac de cap de șosele. Deși încalcă legea și devin pericol public, unii șoferi nu au nicio problemă să conducă băuți pe drumurile publice. Așa s-a întâmplat și cu un șofer din comuna Forăști care s-a deplasat liniștit, pe un drum județean, până l-au depistat polițiștii.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, consumase suficient alcool cât să nu mai fie în stare să păstreze direcția mașinii.

La intrarea în comuna Preutești, stilul haotic de condus al acestuia a fost observat de la distanță de patrula Secţiei 12 Poliție Rurală Preutești.

Oamenii legii l-au tras imediat pe dreapta. Șoferul circula cu mașina, pe DJ 208, în zig-zag.

S-a întâmplat joia trecută, la ora 8 dimineața, pe raza satului Preutești.

Halena alcoolică a fost imediat simțită de polițiști. Aceștia i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu alcootestul, însă agenții s-au lovit de refuzul conducătorului auto de a sufla în aparatul care indică alcoolemia.

Bărbatul din Forăști a fost condus de agenții SPR la spital, pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din nou, șoferul a refuzat.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Dosarul penal va fi soluționat și înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu propuneri procedurale.

ȘTIRI