Polițiștii din Fălticeni i-au căutat pe elevii chiulangii. Primele amenzi aplicate. Acțiuni de control derulate în baruriLocal

Polițiștii din Fălticeni i-au căutat pe elevii chiulangii. Primele amenzi aplicate. Acțiuni de control derulate în baruri

       Accesări: 6388

Absenteismul școlar este în vizorul oamenilor legii. Nu doar profesorii și părinții au tot interesul ca elevii să fie prezenți la cursuri, ci și polițiștii. Acțiunile pentru identificarea tinerilor de liceu care chiulesc de la ore au continuat pe raza municipiului Fălticeni.

Au fost făcute verificări la unități de alimentație publică din proximitatea unităților de învățământ.

Controalele s-au desfășurat joi, 29 septembrie, între orele 12 și 14.

Echipaje mixte de la Biroul de Ordine Publică (Poliția Municipiului Fălticeni), Biroul de Siguranță Școlară (IPJ Suceava) și Detașamentul de Jandarmi Fălticeni au verificat 10 unități de profil de pe străzile Nicu Gane, Maior Ioan și Republicii (aleea pietonală).

Este vorba despre baruri și terase des frecventate de liceeni.

91 de elevi și eleve au fost legitimate în cadrul acestei acțiuni, aflați atât în zona unităților de învățământ, în spații de alimentație publică, cât și în zone adiacente.

Polițiștii au dat opt avertismente și patru amenzi în valoare totală de 1.305 lei. Acestea din urmă au fost aplicate unor elevi depistați în timp ce traversau strada neregulamentar.

Acțiunile desfășurate joi au avut ca scop atât prevenirea consumului de alcool și tutun, cât și prevenirea faptelor cu violență.

Polițiștii spun că urmează să aibă întâlniri cu directorii colegiilor din Fălticeni pentru ca fenomenul de absenteism școlar să fie la cote cât mai mici.

Controale pe această linie vor continua.

ȘTIRI