Accesări: 2630

Fonduri de sprijin pentru primării. Consiliul Județean Suceava alocă și anul acesta bani pentru câteva unități administrative care au nevoie de sume deloc neglijabile. Două localități din zona Fălticeni vor primi, în total, 300.000 de lei.

Primăria Orașului Dolhasca va beneficia de un sprijin de 200.000 de lei.

Un alt beneficiar este comuna Drăgușeni. Primăria va primi 100.000 de lei.

Fondurile alocate sunt prevăzute într-un proiect de hotărâre aprobat la sfârșitul lunii octombrie de consilierii județeni.

Potrivit prevederilor legale, sumele se acordă pentru situații de extremă dificultate și înlăturarea efectelor produse de calamități naturale.

Banii sunt repartizați din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția CJ Suceava.

Ajutoarele financiare au fost acordate pentru 12 localități din județ.

Cele mai mari sume sunt direcționate către primăriile din Gura Humorului (250.000 lei), Dolhasca (200.000 lei), Vatra Dornei (200.000 lei) și Salcea (180.000 lei).

Fondurile alocate unităților administrative, de Consiliul Județean Suceava, se ridică la 1.760.000 de lei.

ȘTIRI