Noul spital din Fălticeni are  săli de operație ultramoderne. Secția ATI dispune de paturi cu monitorizare inteligentăExclusiv

Noul spital din Fălticeni are săli de operație ultramoderne. Secția ATI dispune de paturi cu monitorizare inteligentă

       Accesări: 4845

Echipamente de înaltă clasă tehnologică intră în dotarea celei mai noi unități medicale din țară. Spitalul din Fălticeni este utilat cu sisteme moderne din catalogul unor renumiți producători în domeniu. Transporturi cu aparatură de ultimă generație continuă să sosească în fiecare săptămână, fiecare secție fiind echipată cu tot ceea ce este necesar.

Managerul Vlad Morariu afirmă că aparatura pentru noul spital este similară celei întâlnite în spitalele universitare și în cele din mediul privat, în unele cazuri echipamentele destinate unității din Fălticeni fiind cu o treaptă mai sus decât dotările marilor spitale din țară.

Alegerile în privința aparaturii, făcute de medicii din conducerea spitalului împreună cu colegii de pe secții și compartimente, sunt bazate pe criterii legate de eficiență, complexitate și tehnologizare.

Toate echipamentele achiziționate sunt vârfuri de gamă, produse fabricate de companii din Germania, SUA, Marea Britanie și Italia.

În această perioadă se desfășoară, în paralel cu partea de dotare, și ședințe de instruire și formare pentru personalul medico-sanitar în privința utilizării noilor echipamente.

Managerul Vlad Morariu este optimist și spune că, pe baza cadenței actuale de livrare, noul spital va fi complet dotat în cel mult două luni. Unitatea medicală ar putea deveni funcțională în octombrie-noiembrie.

„Aparatura continuă să vină în spitalul nostru. Este îmbucurător faptul că furnizorii s-au mobilizat tot mai bine, astfel încât reușim să dotăm compartimentele și secțiile noastre cu tot ceea ce am solicitat în pachetul de dotări.”, ne-a declarat managerul Vlad Morariu. „Urmează să fie aduse noi echipamente până la sfârșitul lunii. Ținem legătura cu furnizorii, iar cerința noastră expresă este ca livrările să fie făcute într-un termen cât mai scurt. În paralel cu acestea, la spital, au loc instruirile cu personalul medico-sanitar, în privința utilizării noilor echipamente. Ținta noastră, obiectivul nostru este să deschidem spitalul în toamna acestui an.”

Jurnaliștii cotidianului Cronica de Fălticeni au revenit la noul spital pentru a vedea cum decurg livrările de echipamente medicale și vă prezintă imagini în exclusivitate cu noile dotări de top ale spitalului din Fălticeni.

Mese de operație cu extensie și acționare electrică

Noul spital dispune de cinci săli de operație pe zona de Obstetrică Ginecologie, Ortopedie, Chirurgie Generală, ORL și Urologie. Fiecare bloc operator are pardoseala și pereții acoperiți cu un material special din PVC, iar partea de aparatură medicală aparatură, avansată tehnologic, este similară.

Singurele elemente distincte sunt mesele de operație. Realizate pe cadre de inox, acestea au trei părți mobile, pentru cap, trup și picioare, care pot fi ajustate electric, astfel încât intervenția chirurgicală să poată fi realizată cât mai ușor pentru medic și pacient.

Pentru a corespunde noilor standarde în materie, ușile de la intrarea în compartiment, în sala de operație și cele de la intrările în camerele conexe sunt acționate la simpla mișcare a mâinii.

Fiecare sală de operație este dotată cu mobilier din inox, aparate de anestezie, monitoare de funcții vitale, punți de fluide medicale și accesorii pentru cuplajul injectomatelor și infuzomatelor.

Un alt element de top din seria dotărilor medicale sunt lămpile scialitice.

Acestea sunt echipate cu lumini LED de mare intesitate și o cameră video ce captează imagini de înaltă rezoluție și le transmite pe un monitor. Sistemul video este utilizat pentru a vizualiza, la dimensiuni mari, detaliile pe care medicul le dorește în timpul intervenției chirurgicale.

Paturi antiescare cu monitorizare inteligentă

Alte echipamente ultramoderne se află la CPU (Compartimentul Primiri Urgențe) și ATI (Anestezie și Terapie Intensivă). Salonul ATI va fi dotat cu șase paturi speciale, de ultimă generație, fabricate în SUA. Au fost aduse două exemplare, restul urmând să fie livrate până la sfârșitul lunii.

Acestea conțin un sistem complex de monitorizare inteligentă a pacientului, tehnologia fiind încorporată în patru brațe pliabile. Paturile sunt conectate la un monitor, unde transmit informații legate de pacient, furnizate de un sistem de inteligent de monitorizare.

Salteaua este echipată cu senzori care mută punctele de presiune pe corpul pacientului, 24 ore din 24 ore, pentru prevenirea apariției escarelor (leziuni dezvoltate la suprafața pielii și generate de presiuni foarte mari, într-o anumită parte a corpului, atunci când pacientul este imobilizat pe o perioadă îndelungată (săptămâni, luni). Acestea au senzori care măsoară greutatea pacientului, gradul de transpirație al acestuia și alte detalii care sunt trimise spre analiză pe un monitor.

Paturile sunt acționate de motoare electrice și pot fi rabatate la 90 de grade, în cazul pacienților cu probleme deosebite. Aceștia pot fi legați cu două-trei centuri de siguranță pentru a nu fi mișcați în timpul coborârii patului.

Sălile de la CPU și ATI sunt echipate ca și blocurile operatoare, cu punți de fluide medicale și accesorii pentru cuplajul injectomatelor și infuzomatelor, echipamente fabricate de un renumit producător din Germania.

Salon dotat cu banii din campania lansată de Ștefan Mandachi

Pe același palier al Secției ATI, un salon de pneumologie a fost complet echipat de antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi. Echipamentele au fost cumpărate din fondurile strânse prin campania „1cm”, desfășurată în primăvara acestui an.

Donațiile pentru noul spital din Fălticeni constau în patru paturi de ultima generație, toate cu acționare electrică, patru de oxigenatoare și monitoare pentru funcții vitale.

Chiuvete cu ultrasunete și sterilizatoare automate

Noul spital are dotare completă pentru laboratorul de analize și sălile de operație, și parțial pentru CPU, ATI, Radiologie.

La momentul de față se lucrează la montarea echipamentelor din camera de sterilizare. Sunt instalate sistemele automate de nebulizare, în care se introduce instrumentarul medical. Operațiunea de curățare se face automat, durata de sterilizare fiind calculată de aparat.

Noul spital din Fălticeni este dotat cu inovativele chiuvete cu ultrasunete, care sterilizează rapid și eficient. În aceeași cameră de sterilizare se află și trei mașini speciale pentru spălarea aceluiași instrumentar.

Ce dotări vor fi livrate luna aceasta?

În următoarele două săptămâni vor fi aduse restul paturilor pentru spital și un computer tomograf de ultimă generație. Aparatul este adus în țară și urmează procedura standard de avizare impusă de CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare).

Computerul Tomograf este o examinare nedureroasă, de cea mai mare acuratețe, rapidă și iradiantă. Acesta combină razele X cu o tehnologie computerizată avansată ce permite vizualizarea oaselor, organelor, inimii, vaselor de sânge, oferind detalii precise și importante.

CT este examenul de primă intenție în afecțiunile traumatice. Este o examinare tolerată cu ușurință de către pacienți.

Tot luna aceasta sunt așteptate și echipamentele pentru anatomia patologică.

ȘTIRI