Necaz în Duminica Floriilor. Un incendiu s-a declanșat la un autoturism aflat în curtea unei locuințe din FălticeniLocal

Necaz în Duminica Floriilor. Un incendiu s-a declanșat la un autoturism aflat în curtea unei locuințe din Fălticeni

       Accesări: 1601

Necazul lovește când te aștepți mai puțin. Mașina unui fălticenean a luat foc în timp ce era parcată în curtea locuinței sale. S-a întâmplat pe 9 aprilie, în Duminica Floriilor.

Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care se afla la domiciliu, a observat că s-a produs un incendiu la autoturismul său, marca Skoda Fabia.

Pompierii au primit un apel prin 112, în jurul orei 6.30, pornind la intervenție.

Trei echipe s-au îndreptat spre Strada Sucevei, modulul SMURD, autospeciala de stingere cu apa și spumă și Ambulanța SMURD.

Pompierii fălticeneni au procedat la localizarea și stingerea flăcărilor, care au distrus compartimentul motor.

Incendiul nu s-a propagat la imobilele din vecinătate.

Paguba produsă este evaluată la 1.000 de euro.

Pompierii au stabilit că sursa probabilă, care a dus la declanșarea incendiului, este un scurtcircuit electric.

ȘTIRI