Fălticeniul și Fântâna Mare sunt 14 zile în scenariul galben. Se reia activitatea în restaurante și cafeneleLocal

Fălticeniul și Fântâna Mare sunt 14 zile în scenariul galben. Se reia activitatea în restaurante și cafenele

       Accesări: 5420

Am intrat, oficial, într-un nou scenariu. Municipiul Fălticeni este de astăzi, 2 decembrie, în scenariu galben, ce presupune o serie de relaxare a unor restricții din perioada scenariului roșu. Noile măsuri impuse de C.J.S.U. Suceava sunt valabile timp de 14 zile.

În aceeași situație se află și comuna Fântâna Mare.

Până pe 16 decembrie, la ora 24:00, este aplicabilă hotărârea prin care autoritățile au impus setul de restricții amintit.

De astăzi, unii operatori economici își reiau activitatea pentru public. Se redeschid cafenelele, restaurantele și pensiunile, însă activitatea va fi restrânsă la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Programul de funcționare este limitat în intervalul orar 6 – 23.

Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci nu este persmisă.

Municipiul Fălticeni și Comuna Fântâna Mare erau la data de 29 noiembrie pe o pantă descendentă a ratei de infectare. În cele două localități erau 83 de cazuri, respectiv 7 cazuri active de coronavirus.

Hotărârea CJSU Suceava nr. 81/1.12.2020

a) Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c) Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

d) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.

ȘTIRI