Municipiul Fălticeni și alte șapte comune au intrat în scenariul galben. Noi creșteri ale cazurilor de coronavirusLocal

Municipiul Fălticeni și alte șapte comune au intrat în scenariul galben. Noi creșteri ale cazurilor de coronavirus

       Accesări: 2371

Reintrăm în spirala infectărilor. Odată cu noul an, cazurile de coronavirus au crescut aproape zilnic în toate localitățile zonei Fălticeni. Scenariile pe culori și restricțiile sunt reactivate după prima decadă a lunii ianuarie.

Pe fondul creșterii ratei de infectare opt localități au intrat în scenariul galben.

Este vorba de municipiul Fălticeni, comunele Baia, Vulturești, Fântâna Mare, Mălini, Bunești, Hârtop și Preutești.

Un aspect demn de menționat este acela că începând din acest an CNSU a decis că primul set de restricții se aplică atunci când rata de infectare depășește 1,00 la mie, iar al doilea set de măsuri restrictive de la 3 la mie. În altă ordine de idei, pragul scenariului galben a fost coborât de la 2,99 la 1 la mie. Un alt prag de restricții se aplică la o rată de infectare de peste 6 la mie.

Potrivit datelor furnizate de DSP Suceava, în municipiul Fălticeni sunt 70 de cazuri active de coronavirus, iar în comuna Baia sunt 24. În celelalte localități din zona galbenă numărul persoanelor infectate variază între 4 și 13.

Mahanu Design

Cea mai ridicată rată de infectare din zona Fălticeni este în comuna Baia (2,46), urmată de Fălticeni (1,84) și Bunești (1,81).

Conform reglementărilor în vigoare, scenariul galben impune o serie de restricții, printre care și unele care privesc desfășurarea activităților economice.

Celelalte 13 localități din zona Fălticeni, respectiv Bogdănești, Rădășeni, Vadu Moldovei, Cornu Luncii, Drăgușeni, Forăști, Horodniceni, Dolhasca, Liteni, Boroaia, Râșca, Slatina, Dolhești rămân în scenariul verde.

Județul Suceava este în scenariul roșu cu peste 3.100 de persoane infectate și o incidență de 3,31 la mia de locuitori.

* Date furnizate de DSP Suceava

Localitate 11.01 IncidențăScenariu
Fălticeni701,84Galben
Baia242,46Galben
Bogdănești20,73Verde
Boroaia40,43Verde
Bunești41,81Galben
Cornu Luncii100,80Verde
Dolhasca90,61Verde
Dolhești10,27Verde
Drăgușeni10,40Verde
Fântâna Mare51,55Galben
Forăști50,67Verde
Hârtop41,48Galben
Horodniceni30,85Verde
Liteni60,20Verde
Mălini101,27Galben
Preutești131,13Galben
Rădășeni50,99Verde
Râșca30,19Verde
Slatina10,18Verde
Vadu Moldovei40,44Verde
Vulturești51,14Galben
Zona Fălticeni1890,92Verde
Județul Suceava3.1543,31Roșu

ȘTIRI