Meteorologii au emis Cod portocaliu pentru zona Fălticeni. Ploile torențiale vor fi însoțite de grindină și vijeliiActualitate

Meteorologii au emis Cod portocaliu pentru zona Fălticeni. Ploile torențiale vor fi însoțite de grindină și vijelii

       Accesări: 639

Ploile abundente revin la final de săptămână. Meteorologii au emis în această dimineață două avertizări de vreme severă pentru duminică, 19 iulie, și luni, 20 iulie. Localitățile din zona Fălticeni se află sub Cod portocaliu și Cod galben de instabilitatea atmosferică accentuată.

Potrivit meteorologilor, se vor înregistra perioade cu fenomene meteo caracterizate prin averse torențiale, vijelii puternice, descărcări electrice frecvente și căderi de grindină de medii și posibil mari dimensiuni.

Specialiștii avertizează că vremea se poate deteriora rapid, iar fenomenele vor avea un caracter local, însă pot produce efecte semnificative în zonele afectate.

Vântul va sufla cu putere, rafalele urmând să atingă viteze de 70 până la 90 km/h.

În aceste condiții, există riscul producerii unor pagube materiale, prin ruperea unor crengi sau doborârea arborilor, dar și prin afectarea temporară a traficului rutier și a rețelelor de alimentare cu energie electrică.

Un alt fenomen anunțat de meteorologi este grindina, ale cărei dimensiuni pot ajunge la 2 – 5 cm în diametru.

Cantitățile de precipitații vor fi însemnate.

În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, se vor înregistra între 25 și 40 de litri de apă pe metrul pătrat, iar pe arii restrânse valorile pot depăși 50 – 60 l/mp.

Astfel de cantități pot favoriza apariția acumulărilor de apă pe carosabil, și a inundațiilor locale în zonele vulnerabile.

Meteorologii recomandă populației să adopte măsuri de precauție pe durata manifestării fenomenelor severe.

Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu atenție sporită în zonele afectate de ploi torențiale și vânt puternic, iar cetățenii să nu atingă firele de tensiune căzute la pământ, să evite adăpostirea sub copaci sau în apropierea obiectelor care pot fi dislocate de rafalele de vânt.

Avertizarea este valabilă între orele 13:00 și 20:00, iar în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, aceasta poate fi actualizată de către specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie.



ȘTIRI