Jandarmii din Fălticeni îndeamnă populația la calm. Azi nu se confirmă prezența ursului. Apeluri 112 nejustificateLocal

Jandarmii din Fălticeni îndeamnă populația la calm. Azi nu se confirmă prezența ursului. Apeluri 112 nejustificate

       Accesări: 2918

Saga ursului care apare și dispare continuă. Un nou mesaj RO-Alert a fost emis azi-noapte la nivelul municipiului Fălticeni. La ora 1:30, autoritățile au trimis, pe baza unui apel 112 efectuat de o localnică, avertizarea pe telefoanele mobile.

Era semnalată prezența unui urs pe strada Topitoriei, zona din apropierea fostei platforme chimice.

Echipaje ale Detașamentului de Jandarmi, Poliției Municipale Fălticeni și ale Detașamentului de Pompieri au plecat spre locul vizat.

După îndelungi căutări în zona blocurilor și în perimetrul adiacent, s-a dovedit că prezența ursului nu se confirmă.

Acesta este al patrulea apel fals în două zile, care alarmează inutil autoritățile și pun în mișcare echipaje, doar pentru că apelanților „li se pare”, „au văzut ceva”, sau „au lătrat câinii”, fără însă ca ursul să fi fost văzut în realitate.

S-a creat un soi de isterie, iar orice umbră sau sunet este asimilată automat cu prezența ursului, așa cum s-a întâmplat în ultimele zile, când persoanele au alertat autoritățile, fără ca ceva concret să existe.

Jandarmii Detașamentului Fălticeni îndeamnă populația la calm, amintind că apelul 112 este destinat situațiilor în care cazul relatat la numărul unic este unul real, grav, urgent.

Luni, la amiază, s-a întâmplat la fel.

Au fost trei apeluri 112, în care cetățenii au declarat că „au văzut ursul” pe străzile 13 Decembrie, Dimitrie Leonida și în zona Kaufland, motiv pentru care autoritățile au emis mesajul RO-Alert.

Prezența ursului în cele trei zone menționate nu s-a confirmat.

Jandarmeria Fălticeni roagă populația să nu intre panică, starea de alertă maximă la nivel local fiind ridicată.

După patrulările și verificările amănunțite desfășurate azi-noapte nu există prezența unui astfel de animal în oraș.

Ursul ar fi fost văzut ultima dată luni dimineața, în jurul orei 9, pe dealurile din zona fostului poligon de tragere, îndreptându-se spre terenurile agricole de la marginea orașului, după cum le-a relatat jandarmilor un localnic, informație care, însă, n-a putut fi confirmată și din alte surse.

Prezența fizică a ursului a fost constatată de jandarmi, luni dimineața, în jurul orei 2.00, când i s-a pierdut urma în zona străzi Broșteni, ursul intrând în vegetația din preajma cimitirului evreiesc.

ȘTIRI