Înmormântat cu onoruri militare și salve de foc! Un veteran din Fălticeni s-a stins din viață la vârsta de 105 aniLocal

Înmormântat cu onoruri militare și salve de foc! Un veteran din Fălticeni s-a stins din viață la vârsta de 105 ani

       Accesări: 4322

Încă un veteran de război s-a dus la stele. Gheorghe Nedelcu, fălticeneanul care și-a petrecut anii frumoși ai tinereții pe front, ne-a părăsit nu demult. Duminică, 29 octombrie, au avut loc funeraliile, slujba înmormântării fiind oficiată de un sobor de preoți la Biserica monument istoric „Sfântul Ierarh Nicolae” din Șoldănești.

Membrii familiei, prieteni, vecini și cunoștințe l-au condus pe ultimul drum, alături de Garda de Onoare, formată din 30 de militari ai Batalionului 17 Vânători de Munte “Dragoş Vodă” din Vatra Dornei.

Gheorghe Nedelcu a fost înmormântat așa cum se cuvine unui veteran de război, cu onoruri militare și salve de foc.

Militarii au așezat panglica de doliu pe drapelul unității, au purtat fotografia și crucea veteranului de război până la locul de veci.

Cortegiul funerar s-a deplasat de la casa lui Gheorghe Nedelcu, spre Biserica Sfântul Nicolae din Șoldănești, unde veteranul de război își află acum odihna.

Cel mai longeviv dintre fălticeneni

Ajuns la venerabila vârstă de 105 ani, Gheorghe Nedelcu este cel mai longeviv fălticenean și unul dintre cei mai în vârstă foști combatanți, din zona Fălticeni, în al doilea Război Mondial.

S-a născut odată cu România Mare, în anul 1918.

Și-a petrecut copilăria în cartierul Șoldănești și tot aici urmează școala de șapte clase.

Este încorporat în armată și pleacă pe front la vârsta de 23 de ani.

Participă la luptele de la Cotul Donului și Odessa. Veteranul de război Gheorghe Nedelcu este unul dintre martorii și supraviețuitorii acelei bătălii sângeroase pentru dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța.

Într-un timp a fost șofer, aducând alimente pe front.

Viață trăită cu în chibzuită

După război se întoarce în orașul natal și își rânduiește viața după cele mai sănătoase principii.

Se spune că în viață trebuie să faci măcar trei lucruri: să plantezi un copac, să clădești o casă și să faci macăr un copil!

Gheorghe Nedelcu a făcut mai mult decât atât. Și-a crescut cu dragoste părintească cei șase copii, oferindu-le atenția și educația necesară, continuând să insufle tot ce este mai bun și nepoților săi.

El le-a sădit în suflet patriotismul și credința, i-a învățat să prețuiască viața și să fie chibzuiți.

Istoria României era subiectul său preferat, adeseori adus în discuție la întâlnirile de familie.

În egală măsură iubea cântecele patriotice, în special „Treceți batalioane române Carpații” și „Noi suntem români”.

Prețuit de comunitate

Gheorghe Nedelcu a dus o viață chibzuită.

Și-a iubit enorm familia și urmașii ei.

După 105 ani de viață, averea neprețuită a veteranului de război și decanului de vârstă al Fălticeniului erau cei șase copii, 14 nepoți, 14 strănepoți și un stră-strănepot.

Pe 22 octombrie și-a serbat ziua de naștere, fiind înconjurat de toți cei dragi ai lui. După numai patru zile avea să treacă în eternitate, lăsând vie amintirea zilei aniversare.

Gheorghe Nedelcu a fost un om iubit și în afara cercului familiei sale.

Vecinii, prietenii și cunoștințele îi purtau respect pentru simplul fapt că era un om deosebit.

Autoritățile locale și centrale l-au onorat cu numeroase distincții la împlinirea vârstei de 100 de ani.

Un exemplu viu de bunătate, calm, iubire și echilibru, Gheorghe Nedelcu i-a inspirat și pe cei din jurul său. Aceste patru elemente, se pare, au atras longevitatea de care s-a bucurat.

Înmormântat cu onoruri militare și salve de foc, fălticeneanul în vârstă de 105 ani se alătură acelor buni români care au pus pe primul loc familia și țara la loc de cinste.

ȘTIRI