Accesări: 933

Condusul vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice este deja un sport local. Polițiștii din Fălticeni întocmesc tot mai multe dosare penale în această cauză. Odată cu răcirea vremii, crește numărul șoferilor care aleg să se „încălzească” cu licori bahice, după care pornesc sau își continuă drumul.

Este și cazul unui bărbat de 66 de ani care s-a aventurat sâmbătă seara pe un drum public, deși consumase alcool.

Oamenii legii au fost sesizați prin 112 despre faptul că un șofer se află sub influența băuturilor alcoolice. Un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni s-a deplasat pe strada Sucevei, la ora 21, pentru a-l identifica pe conducătorul auto.

La fața locului s-a stabilit faptul că la data de 10 octombrie, ora 20:45, un bărbat de 66 de ani, localnic, a condus autoturismul pe strada Sucevei în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Rezultatul indicat de aparat a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus pe șofer la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală”.

ȘTIRI