În sectorul COVID al Spitalului Județean Suceava sunt internați 206 paciențiSănătate

În sectorul COVID al Spitalului Județean Suceava sunt internați 206 pacienți

       Accesări: 1107

Conducerea interimară a Spitalului Județean Suceava a anunțat astăzi o creștere a numărului de pacienți tratați în urma infectării cu virusul COVID-19.

Astfel, din totalul de 306 pacienți internați, 206 sunt doar în sectorul COVID. La precedenta comunicare, cea de sâmbătă, în această situație se aflau 149 de pacienți.

Începând de sâmbătă în sectorul COVID a fost deschis un punct de triere al pacienților suspecți de infecție, într-un cort tip tunel, deservit de medicii Unității de Primiri Urgențe.

Punctul de triere, format din 3 corturi cu circuite separate, este amplasat lângă secția Pneumologie, în curtea corpului vechi al Spitalului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a sprijinit implementarea acestei măsur, necesară pentru combaterea COVID-19.

De asemenea, în zona zona ambulatoriului Spitalului Suceava este în curs montarea unor sisteme modulare (tip container), care vor putea fi utilizate în cazul creșterii numărului de pacienți infectați cu noul coronavirus.

Mahanu Design

ȘTIRI