Eveniment rutier în Fălticeni. Autoturism răsturnat la ieșirea spre Preutești. Șoferul consumase alcoolLocal

Eveniment rutier în Fălticeni. Autoturism răsturnat la ieșirea spre Preutești. Șoferul consumase alcool

       Accesări: 5940

Alcoolul și șofatul nu fac casă bună. Un șofer din orașul Dolhasca s-a răsturnat cu mașina la ieșirea din municipiul Fălticeni spre Preutești. Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.40.

În autoturism se mai aflau doi pasageri, un bărbat și o femeie, ambii din satul Gulia.

Conducătorul auto a pierdut la un moment dat controlul mașinii, a intrat într-un șanț, aflat pe sensul de deplasare al vehiculului, după care s-a răsturnat pe cupolă, pe sensul mers al mașinii .

Vehiculul se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu, pe direcția Fălticeni – Dolhasca.

Agenții Biroului Rutier Fălticeni l-au testat pe șofer cu alcooltestul, rezultatul indicat de aparat fiind 1,12 mg/l în aerul pur expirat. Polițiștii l-au condus pe șofer la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La fața locului a fost trimis un echipaj al Ambulanței.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pasagerii din mașină au refuzat transportul la spital.

În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”

ȘTIRI