Eveniment înălțător de Ziua Micii Unirii. Autoritățile comunei Vadu Moldovei au inaugurat Monumentul EroilorSpecial

Eveniment înălțător de Ziua Micii Unirii. Autoritățile comunei Vadu Moldovei au inaugurat Monumentul Eroilor

       Accesări: 1906

Dublu eveniment într-o zi cu semnificație istorică aparte. Autoritățile comunei Vadu Moldovei au inaugurat Monumentul Eroilor chiar de Ziua Unii Principatelor Române. Alegerea momentului s-a dovedit una inspirată din toate punctele de vedere, oficialitățile locale dorind să sublinieze legătura directă dintre eroii militari, libertate și întregirea neamului românesc.

Primarul Bogdan Amariei spune că monumentul este ridicat în amintirea celor 300 de ostași ai comunei căzuți în Războiul de Independență și în cele două conflagrații mondiale.

Evenimentul comemorativ și inaugural a fost înălțător, fiind marcat spiritual, civil și militar.

Pentru a marca acest moment într-un mod special, elevii jandarmi de la Școala de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni au purtat uniforme și puști din perioada primului război mondial, când mulți locuitori ai satelor de aici intrau în rândurile Regimentului 16 Dorobanți din Fălticeni.

Alături de oficialitățile locale au participat senatorul Ioan Stan, primarii Gheorghe Fron și Brăduț Avrămia, preoți, cadre militare active și în retragere, veterani de război și numeroși localnici.

Manifestarea a fost deschisă cu slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor format din 13 preoți de mănăstiri și biserici, printre care și arhimandritul Mihail Bălan de la Sihăstria Râșcăi și preotul Adrian Florea.

În cadrul acesteia au fost pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliții Nifon și Sofronie, cât și eroii comunei Vadu Moldovei.

După săvârșirea serviciului religios, arhidiaconul profesor Vasile Demciuc a ținut un cuvânt de învățătură care i-a pus în lumină pe eroii români, arătând că jertfa, credința și curajul i-au înflăcărat pe ostași. În același timp a fost evocată Unirea Principatelor Române, cât și rolul important al Bisericii Ortodoxe în făurirea acestui moment istoric.

În alocuțiunea rostită, primarul Bogdan Amariei a pus accent pe contribuția ostașilor satelor din Vadu Moldovei în victoria trupelor române în bătălia de la Spătărești, dar și în alte părți ale Moldovei.

Evenimentul a inclus și o parte festivă în care invitații, preoți, senatorul, primarii și cadre militare au primit „Diploma de excelență” din partea edilului comunei.

Maistrul militar principal (r) Dumitru Davidel le-a înmânat celor doi demnitari locali „Diplome de onoare” din partea Asociației Cultului Eroilor.

Un moment aparte l-a constituit intonarea imnului României de către o elevă, moment în care preoții și localnicii și-au unit glasurile.

La finalul manifestării ceremoniale primarul Amariei a transmis un gând de mulțumire celor care au participat la eveniment, unul care a marcat atât Ziua Micii Uniri, dar și inaugurarea unui monument care atestă faptul că eroii sunt la loc de cinste și în comuna Vadu Moldovei.

ȘTIRI