Dosare penale întocmite unor șoferi din Preutești și Dolhești pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcooliceRural

Dosare penale întocmite unor șoferi din Preutești și Dolhești pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice

       Accesări: 1659

Vineri și sâmbătă, polițiștii din Preutești și Fălticeni au întocmit alte două dosare penale unor conducători auto certați cu legislația rutieră.

Infracțiunile comise de cei doi șoferi au un numitor comun: conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Mai întâi, vineri, aproape de miezul nopții, o patrulă din cadrul SPR 12 Preutești, a oprit pe DJ 208 – în satul Basarabi, din com Preuteşti, un autoturism condus de către un localnic, în vârstă de 27 ani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0.63 miligrame / litru alcool pur în aerul expirat.

În seara următoare, în jurul orei 21, patrula de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a depistat un bărbat, în vârstă  de 40 ani, din comuna Dolhești, în timp ce conducea o autoutilitară având o alcoolemie în aerul expirat de 0,67 miligrame / litru.

Mahanu Design

În ambele cazuri, au fost prelevate probe de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

ȘTIRI