Doi fălticeneni au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție. Aceștia au condus sub influența alcooluluiLocal

Doi fălticeneni au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție. Aceștia au condus sub influența alcoolului

       Accesări: 1758

Dosare penale pe bandă rulantă. Numeroși șoferi din Fălticeni și din zona arondată au picat în plasa propriei ignoranțe, după ce au sfidat cu bună știință legile la regimul rutier. Conducerea sub influența alcoolului predomină în cazurile în care agenții fac cercetări.

Două astfel de fapte au fost tratate cu toleranță zero din partea polițiștilor Biroului Rutier Fălticeni și de procurorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Este vorba despre dosare penale întocmite la finele săptămânii trecute, când doi localnici au fost depistați în traficul auto sub influența alcoolului.

Ambele cazuri s-au petrecut sâmbătă, 8 octombrie, la distanță de câteva ore.

La miezul zilei, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată că pe strada Ion Creangă a avut loc o tamponare.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție din cadrul Compartimentului Rutier, s-a stabilit că în aceeași zi, în jurul orelor 10:30, un bărbat de 43 ani din municipiul Fălticeni, a condus un automobil pe strada Anton Holban, intrând în coliziune ușoară cu un alt autoturism.

Șoferul, în vârstă de 43 ani, emana halenă alcoolică, iar polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus de agenți la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În timpul după-amiezii, lucrătorii din cadrul Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Fălticeni, au dat peste un alt șofer băut. În timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier, pe strada 9 Mai, lucrătorii de poliție au oprit pentru control autoutilitara condusă de către un localnic în vârstă de 55 ani.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferului i-au fost recoltate la spital probe biologice de sânge.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Luni, 10 octombrie, polițiștii fălticeneni i-au reținut pe cei doi șoferi pentru 24 de ore, aceștia fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Aceștia urmează să fie prezentați mâine, 11 octombrie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru luarea unei măsuri preventive.

ȘTIRI