Accesări: 6788

Pe piața locală își va face apariția un nou magazin. Penny Market va completa oferta bogată din Fălticeni în sectorul comerțului cu amănuntul, pe un sector unde se mai află Kaufland, Lidl, Carrefour, Profi și mările locale Supermarket Simos și Supermarket Balli. Unitatea va fi construită în apropiere de zona centrală, între Depozitul Haiducul, fostul IRE și Stația de Ambulanță.

Aleșii din Consiliul Local Fălticeni au votat de curând Planul Urbanistic Zonal pentru noul magazinul Penny Market.

Accesul auto și pietonal se va face din străzile Oborului și Unirii, parcarea urmând să aibă minim 95 de locuri.

Terenul pe care va fi amplasată construcția viitorului magazin are peste 8.000 de metri pătrați și aparține unui grup de cinci oameni de afaceri, doi dintre aceștia fiind din Fălticeni și Boroaia.

În urmă cu jumătate de an, aleșii locali au votat aprobarea avizului prealabil de oportunitate pentru construirea unității Penny Market.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Primele demersuri au fost făcute în urmă cu cinci ani, când discuțiile se purtau cu Fundația Caritatea, pentru ridicarea magazinului pe locul vechii maternități, de pe strada Sucevei.

Negocierile dintre Fundația Caritatea (proprietarul terenului și clădirii maternității) și compania REWE au fost foarte avansate, însă blocajul s-a produs în Consiliul Local pe fondul unor dezbateri interminabile, astfel că proiectul a fost amânat de fiecare dată.

Comapania germană REWE deține la ora actuală șase magazine Penny Market în județul Suceava, unitățile fiind localizate în Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Cumpărătura, Vicovu de Sus și Suceava.

ȘTIRI