Cei mai harnici alegători din județul Suceava sunt în  Slatina și Horodniceni. Prezență la vot de peste 50%Alegeri

Cei mai harnici alegători din județul Suceava sunt în Slatina și Horodniceni. Prezență la vot de peste 50%

       Accesări: 4524

Se votează cu spor. Două comune din zona Fălticeni sunt pe primele două locuri din județul Suceava în ceea ce privește prezența la vot. Electoratul s-a mobilizat pentru a-și alege noul primar pentru următorii patru ani, consilierii locali, pe viitorul președinte al CJ Suceava, dar și pe aleșii din Consiliul Județean Suceava.

Cei mai harnici alegători suceveni sunt cei din comunele Slatina și Horodniceni, primele localități care au trecut pragul de 50%.

Comuna Slatina se află pe primul loc în ceea ce privește prezența la vot, iar Comuna Horodniceni pe locul al doilea în județ.

La ora 16.00, potrivit datelor statistice actualizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, în Comuna Slatina au votat 53,01% dintre alegătorii cu drept de vot, iar în Comuna Horodniceni 52,21%.

În unele secțiile de votare, prezența la scrutin este chiar mai ridicată decât procentele pe comună.

Procentajele cele mai mari decât cele pe comună se înregistrează la secțiile de votare din Mihăiești (58,41%) și Horodniceni (56,29%) și, respectiv, Găinești (58,09%).

În Comuna Slatina sunt doi candidați la funcția de primar, iar în Comuna Horodniceni sunt patru candidați la funcția de primar.

2.848 de alegători sunt înscriși pe listele permanente și complementare în comuna Horodniceni, iar la Slatina sunt 4.307.

Electoratul din Comuna Slatina își poate exercita dreptul la vot în trei secții de votare, la Găinești, Herla și Slatina, iar în cel din Comuna Horodniceni în cinci secții de votare, la Botești, Brădățel, Mihăiești, Horodniceni și Rotopănești.

A treia cea mai ridicată prezență la vot din județul Suceava, la ora 16.00, se înregistra în Comuna Capu Câmpului unde, până la ora menționată, și-au exprimat dreptul de vot 52,10% dintre alegătorii înscriși pe liste.

ȘTIRI