Accesări: 1448

Un nou operator aerian va fi prezent pe Aeroportul din Salcea. Compania Ryanair va efectua curse din această vară spre cinci destinații europene. Călătoriile inaugurale sunt programate în lunile iunie și iulie.

Operatorul irlandez va avea prima cursă de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” pe data de 4 iunie pe ruta Suceava – Veneția (Treviso).

Pe 1 iulie va fi deschisă linia de zbor Suceava – Viena. Fiecare rută va fi operată cu două curse săptămânale, spre Viena în zilele de joi și duminică, iar la Treviso, luni și vineri.

Ryanair va oferi curse și spre Grecia. Mai precis, zboruri spre insula Rhodos.

Sucevenii vor putea călători spre destinația de vacanță începând cu luna iulie. Sunt anunțate două curse pe săptămână, în zilele de joi și duminică.

Compania irlandeză își va extinde portofoliu de zboruri directe de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava cu încă două destinații.

Tot din vara acestui an, Ryanair va efectua curse către Roma (Ciampino) și Milano (Bergamo).

Autoritățile județene au subliniat faptul că decizia marilor companii de a deschide noi zboruri reprezintă un semnal puternic privind pregătirea pentru revenirea la normalitate. CJ Suceava urmează să intensifice ofensivei de promovare a județului și a brandului „Bucovina” pentru dezvoltarea turismului, atragerea de investitori și stabilirea de noi conexiuni în ceea ce privește mediul de afaceri.

În ultima perioadă noi companii au anunțat zboruri directe de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava incluzând și multe destinații noi.

Este vorba de TUI Fly, care va deschide va avea curse Suceava – Bruxelles, începând din 16 aprilie, și Blue Air care va oferi zboruri Suceava – București cu posibilitatea unor conexiuni către alte destinații cum ar fi Londra (Heathrow), Amsterdam, Bruxelles, Frankfurt, Madrid, Milano, Paris, München, Helsinki, Köln, Larnaca, Malaga, Bologna, Praga, Roma, Stuttgart și Valencia.

ȘTIRI