Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” publică planul de școlarizare. Clasa de filologie revine în oferta educațională. Specializare nouă la profilul turism și alimentațieEducație

Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” publică planul de școlarizare. Clasa de filologie revine în oferta educațională. Specializare nouă la profilul turism și alimentație

       Accesări: 2762

Primăvara răsar ofertele educaționale. Deși mai sunt trei luni până la vacanța de vară, unele unități de învățământ au publicat deja planul de școlarizare pentru următorul an școlar. Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” anunță o serie de noutăți așteptate.

Conducerea colegiului spune că planul de școlarizare este unul „extrem de ofertant și atractiv”.

Anul școlar viitor, 2022-2023, sunt prevăzute 15 clase pentru 370 de elevi, noua generație de liceeni având posibilitatea să aleagă profiluri și specializări diverse, putând opta pentru clasele de la profilul teoretic, tehnologic, cât și profesional.

Oferta educațională este mai bogată cu două clase.

Cea mai importantă noutate din planul de școlarizare este reintroducerea clasei de filologie.

Aceasta a lipsit din oferta educațională pe anul curent. Pentru că solicitările au fost multe, conducerea colegiului a dat undă verde pentru înființarea clasei de filologie.

Altă noutate este la învățământul profesional, profilul Turism și alimentație, specializarea ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație.

La învățământul liceal teoretic vor fi anul viitor, în total, patru clase, fiecare dintre acestea cu un efectiv de 26 de elevi.

La profilul real vor exista două specializări: Matematică-informatică (o clasă) și Științe ale naturii (o clasă), iar la profilul umanist vor funcționa două clase: una cu specializarea Filologie și cealaltă cu specializarea Științe sociale.

În ceea ce privește învățământul liceal tehnologic, planul de școlarizare prevede șapte clase, cu câte 24 de elevi, efectivul total fiind de 168 de locuri.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” vine în întâmpinarea absolvenților de clasa a VIII-a de la școlile din municipiul Fălticeni și din comunele învecinate, cu unul dintre următoarele domenii de studii: Electronică și automatizări (specializarea Tehnician în tehnică de calcul), Electric (specializarea Tehnician în instalații electrice), Electromecanică (specializarea Tehnician electromecanic), Industrie textilă și pielărie (specializarea Tehnician designer vestimentar), Turism și alimentație (specializarea Tehnician în turism) (două clase) și Turism și alimentație (specializarea Tehnician în Gastronomie).

În altă ordine de idei, 168 de noi elevi își vor putea opta, în funcție de media de admitere, specializarea dorită.

La fel de diversă este și oferta ce vizează învățământul profesional, care în anul școlar 2022-2023 va consta în trei clase formate din câte 26 de elevi.

Aceștia vor putea opta pentru unul dintre cele trei domenii propuse: Industrie textilă și pielărie (specializarea Confecționer produse textile), Mecanică (specializarea Mecanic auto), Turism și alimentație (specializarea Ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație).

La fel ca și în ultimii ani, va funcționa și o clasă a V-a – învățământ gimnazial, la care sunt așteptați copii care au încheiat cursurile claselor primare la școlile din Fălticeni sau din zonă.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” deține statutul de „Școală Europeană” fiind implicată în numeroase proiecte cu finanțare din fonduri europene, în principal Erasmus+, program ce facilitează elevilor și profesorilor experiențe valoroase și practice cu parteneri din străinătate.

Unitatea de învățământ din Fălticeni mizează pe un act educațional modern, centrat pe valorizarea și motivarea elevilor.

Pentru a răspunde nevoilor actuale, colegiul dispune de laboratoare bine dotate, facilități de cazare foarte bune într-un internat complet modernizat și o cantină școlară unde pot fi servite mese calde.

Colegiul mai dispune de un Centru de Documentare și Informare, sală de sport modernă și un teren de sport cu suprafață sintetică.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”. Oferta educațională. Anul școlar 2022-2023

ȘTIRI