Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” se redeschide după doi ani. Cum arată muzeul după lucrările de restaurareExclusiv

Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” se redeschide după doi ani. Cum arată muzeul după lucrările de restaurare

       Accesări: 986

Obiectiv pus în valoare și salvat de la degradare. Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, unul dintre cele patru muzee ale municipiului Fălticeni, reintră în circuitul turistic începând din această lună. Redeschiderea are loc duminică, 5 noiembrie, moment care va fi marcat printr-un amplu eveniment cultural.

În ultimii doi ani muzeul a fost închis, acesta fiind inclus într-un proiect de restaurare, derulat cu fonduri europene.

Lucrările au vizat consolidarea și modernizarea clădirii, cu o vechime de peste 100 de ani.

Prin același proiect, depus de Primăria Municipiului Fălticeni, au mai fost refăcute foișorul și sania, iar poarta cu motive florale și gardul au fost înlocuite cu unele complet noi.

Elementul de noutate este un edificiu, amplasat la intrarea în „Grădina liniștii”, unde tronează chipul scriitorului și cuvintele acestuia „La Folticeni am băut apa vie a sufletului românesc, pe care n-am uitat-o nici până azi. În ea se va răsfrânge până la moarte toată taina sufletului meu. Darul cu care m-a înzestrat Dumnezeu, nu se datorește mie, ci părinților mei. Împrejurările și pitorescul locurilor, munții și apele, natura încântătoare și poporul, toate au creat ceea ce dumneavoastră sărbătoriți azi.”, ce fac parte din discursul susținut la împlinirea celor 50 de ani de existență ai Liceului „Nicu Gane”.

Mahanu Design

Înnoire și lumină în casa memorială

Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” este casa construită după planurile scriitorului, în care acesta a creat și locuit din anul 1909.

Locuința va fi vândută de Sadoveanu în anul 1918, pe când era director al Teatrului Național din Iași.

În anul 1987 casa scriitorului devine muzeu.

Prin intermediul lucrărilor de restaurare interiorul este complet renovat, inclusiv tâmplăria (din lemn), parchetul, instalațiile electrice.

Câteva elemente decorative au schimbat ambianța, oferind interiorului mai multă lumină și culoare.

Elemente de noutate

Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” s-a înnoit și cu câteva elemente de mobilier și lucruri personale ale scriitorului.

Spre exemplu, cutia cu documente și câteva discuri de vinil pe care sunt înregistrare vocea lui Mihail Sadoveanu. Tot în muzeu sunt și câteva tablouri realizate de Dimitrie Sadoveanu, fiul scriitorului, dar și de pictorul Aurel Băeșu, bun prieten cu scriitorul.

Există și piese de mobilier, dar și alte obiecte care au aparținut scriitorului, donate de profesorul universitar Nicolae Maxim, originar din Petia, unul dintre nepoții lui Mihail Sadoveanu.

Profesorul a mai donat un aparat de radio, biblioteca, biroul și lada zestre care au aparținut scriitorului.

Tot în cadrul muzeului, vizitatorii vor putea vedea pentru prima dată moara pe care Mihail Sadoveanu și Artur Gorovei au deținut-o la Fălticeni, nu departe de casa scriitorului.

Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” este un muzeu complet, ce include nu doar obiecte personale, ci și fotografii, desene grafice, dar și multe dintre cărțile pe care Mihail Sadoveanu le-a scris în această locuință, timp de nouă ani, devenită muzeu.

Eveniment cultural și literar

Redeschiderea Casei Memorială „Mihail Sadoveanu” va fi marcată printr-un amplu eveniment organizat duminică, 5 noiembrie, de Primăria Municipiului Fălticeni, când se împlinesc 143 de ani de la nașterea marelui scriitor.

Programul mai include un recital de flaut al profesorului Nicolae Maxim, un spectacol oferit de elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, sceneta „Dumbrava minunată”, apoi vernisajul expoziție de pictură Denisa Roman, un recital semnat de cântărețul Alexandru Alupului, dar și aduceri aminte, „Sadoveanu și Rădășenii”, ce vor fi relatate de Maria Fântânaru.

Scriitorul fălticenean Alexa Pașcu își va lansa cel de-al douăzecilea volum. Un alt volum, „Printre adevăruri și secrete”, al scriitorului José Micard Teixeira, carte tradusă din limba portugheză de Irina Baciuc, va fi prezentată de poetul Sorin Poclitaru și prof. dr. Oltea Prelucă.

Tot duminica este programată și „Întâlnirea cu prietenii de peste Prut”. Vasile Șoimaru, profesor universitar, scriitor, artist fotograf din Republica Moldova, este autorul acestei expoziții, al albumului „Pe urmele lui Mihail Sadoveanu” și al volumului „Neamul Şoimăreștilor – 500 de ani de istorie”.

În cadrul aceluiași eveniment cultural, profesorul universitar Nicolae Maxim va primi titlul de ”Cetățean de Onoare” al municipiului Fălticeni”.

ȘTIRI