Căruțașul implicat în accidentul de vineri seara s-a prezentat la Poliție. Bărbatul era băut și părăsise locul accidentuluiRural

Căruțașul implicat în accidentul de vineri seara s-a prezentat la Poliție. Bărbatul era băut și părăsise locul accidentului

       Accesări: 4351

Apele s-au limpezit în cazul accidentului de vineri seara. Căruțașul, care a părăsit locul unde s-a produs evenimentul rutier, a fost identificat la scurt timp de agenții Biroului Rutier Fălticeni, iar câteva ore mai târziu a fost audiat.

Bărbatul s-a prezentat ieri noapte, în jurul orei 23, la sediul Poliției Municipiului Fălticeni.

Căruțașul are 52 de ani și este din comuna Drăgănești, județul Neamț, localitatea învecinată cu comuna Boroaia. El a plecat de la accident, mergând pe câmpuri până la casa unde locuiește.

Până ca el să ajungă la domiciliu, agenții fălticeneni au reușit să stabilească identitatea conducătorului atelajului hipo, solicitând colegilor din județul Neamț să-l găsească pe bărbatul care a părăsit locul accidentului.

Între timp, ginerele căruțașului a venit la fața locului, iar oamenii legii i-au prezentat datele situației. Acesta a fost și cel care l-a anunțat pe socrul său despre faptul că este căutat de polițiști.

Ajuns la sediul Poliției, oamenii legii l-au testat cu alcooltestul. Aparatul a indicat un rezultat de 0,51 mg/l în aerul pur expirat, iar ulterior i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Oamenii legii l-au testat și pe șofer cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

Cercetările desfășurate de polițiști arată că atelajul hipo nu era semnalizat cu elemente luminoase și nici nu era înregistrat la primăria unde domiciliază.

Căruțașul transporta mai mulți căpriori, iar în timp ce se deplasa pe Drumul Național 15C a fost lovit din spate de un autoturism Volkswagen Touran, condus de un bărbat din Comuna Râșca, în vârstă de 41 de ani.

În timpul coliziunii, un lemn a pătruns prin parbriz, rănindu-l grav de conducătorul auto.

Din păcate, șoferul din Râșca a suferit leziuni puternice. El a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, apoi la un spital din Iași. Medicii au decis să-i amputeze mâna dreaptă.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz. Cercetările continuă.

ȘTIRI