Campania de screening pentru depistarea cancerului de col uterin ajunge la Vadu MoldoveiSănătate

Campania de screening pentru depistarea cancerului de col uterin ajunge la Vadu Moldovei

S-a relansat campania de screening pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Suceava.

Campania se adresează populaţiei feminine şi constă în efectuarea testării Babeş Papanicolau, persoanelor cu vârste vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani.

Institutul Regional de Oncologie Iaşi, prin unităţile mobile cu care a fost dotat de Ministerul Sănătăţii şi specialiştii de care dispune, vine în sprijinul reţelelor de screaning organizate în judeţul Suceava.

În lunile martie şi aprilie, campania de screaning se va desfăşura în: Oraşul Siret, Municipiul Rădăuţi, Comuna Vadu Moldovei şi Comuna Moldoviţa.

În comuna Vadu Moldovei, unitatea mobilă de screaning va ajunge pe data de 3 aprilie 2020, la sediul Primăriei (începând cu ora 9.30).

Testarea este gratuită, indiferent dacă beneficiarele sunt sau nu asigurate. Recoltarea va fi efectuată în condiţii de sterilitate, de către medici de la Institutul Regional de Oncologie.

Persoanele interesate pot afla din timp informaţii suplimentare despre derularea acestei campanii de la medicii de familie şi de la Compartimentul de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii  din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.  

Facebook Comments

ȘTIRI