Angajații Serviciului Fiscal din Fălticeni au întrerupt activitatea cu publicul și au organizat un protest spontanLocal

Angajații Serviciului Fiscal din Fălticeni au întrerupt activitatea cu publicul și au organizat un protest spontan

       Accesări: 173

Surpriză la ușa ANAF. Contribuabilii care au venit astăzi la Serviciul Fiscal Municipal Fălticeni nu au avut acces în instituție. Angajații unității au declanșat un protest spontan, în cadrul unei acțiuni sindicale desfășurate la nivel național,

Aceștia, ca și colegii din țară, sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării unitare, despre care sindicaliștii spun că ar putea duce la diminuarea veniturilor prin reducerea unor sporuri.

Lucrătorii din cadrul Serviciul Fiscal Municipal Fălticeni au întrerupt activitatea cu publicul între orele 8 și 16, însă și-au desfășurat celelalte activități curente din timpul programului obșnuit de lucru.

Potrivit informațiilor transmise de Elena Dan, lider de sindicat, acțiunea a fost organizată sub coordonarea Sindicatului Liber din cadrul DGFPCFS Suceava, afiliat protestului declanșat de Federația Sed Lex, la care au aderat mii de angajați din sistemul fiscal din întreaga țară.

„Astăzi, 4 iunie 2026, Sindicatul Liber din cadrul DGFPCFS Suceava, respectiv sindicaliști din cadrul unităților fiscale arondate, implicit și din cadrul Unității Fiscale Municipale Fălticeni, s-au alăturat protestului declanșat la nivel național de către Sed Lex.”, ne-a declarat Elena Dan, lider sindical. „Conform deciziei adoptate de Biroul Executiv de la nivel județean, membrii de sindicat din cadrul U.F.M. Fălticeni au fost prezenți la sediul organului fiscal, desfășurând activități specifice, cu excepția relației cu publicul. În acest moment, nu putem răspunde cu certitudine cu privire la o continuare a acțiunilor de protest, întrucât această decizie este de competența conducerii naționale Sed Lex.

Pe durata protestului, angajații din cadrul Administrației Fiscale Fălticeni s-au prezentat la locul de muncă și au desfășurat activități interne, însă au suspendat complet activitatea de relaționare cu contribuabilii.

Angajații au afișat pe ușa de la intrare mesajul „Protest Spontan”, îndemând contribualbilii să facă plățile prin platformele electronice, iar pentru declarații să folosească platforma SPV (Spațiul Virtual Privat).

În aceste condiții, contribuabilii care s-au prezentat la sediu nu au putut beneficia de serviciile obișnuite, unele operațiuni fiind temporar suspendate.

Acțiunea de la Fălticeni face parte dintr-un val mai amplu de proteste desfășurate joi în mai multe județe din țară. Mii de angajați din cadrul administrațiilor fiscale au întrerupt lucrul, exprimându-și nemulțumirea față de proiectul legislativ privind salarizarea unitară.

În numeroase instituții fiscale, programul cu publicul a fost restricționat sau complet suspendat, iar unele sedii au fost închise temporar. În alte cazuri, activitatea s-a desfășurat cu personal redus, fiind deschis un număr limitat de ghișee.

La acest moment, nu există vreo decizie privind continuarea sau extinderea acțiunilor de protest, aceasta urmând să fie stabilită de conducerea Federației Sed Lex, în urma negocierilor la nivel guvernamental.



ȘTIRI