Acțiuni de noapte ale agenților de poliție din Fălticeni și Preutești. Șoferi depistați sub influența alcooluluiRural

Acțiuni de noapte ale agenților de poliție din Fălticeni și Preutești. Șoferi depistați sub influența alcoolului

       Accesări: 2323

Sfârșitul de săptămână este marcat de controale pe linie rutieră. Numeroși șoferi sunt verificați atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții pentru prevenirea producerii accidentelor. Nu de puține ori, polițiștii reușesc să identifice participanți la trafic aflați sub influența băuturilor alcoolice și să-i oprească din drumul lor, înainte ca un eveniment rutier să se întâmple.

Sâmbătă, 23 iulie, la miezul nopții, patrula din cadrul Biroului Rutier Fălticeni a oprit pentru un control de rutină un autoturism BMW, pe DJ 208, pe raza localității Preutești.

Șoferul, în vârstă de 22 de ani, din comuna Slatina, a fost testat cu alcooltestul.

Rezultatul indicat de aparat a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru a-i recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Duminică, 24 iulie, tot spre miezul nopții, un echipaj al Secției 12 Poliție Rurală Preutești a oprit pentru verificări, în localitatea Dolheștii Mari, un autoturism condus de un bărbat de 20 de ani.

Șoferul, din orașul Dolhasca, emana halenă alcoolică fiind testat de polițiști cu alcooltestul.

Aparatul a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor, șoferului i s-au recoltat probe biologice la spital, pentru stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

ȘTIRI