ACET crește prețul apei potabile și menajere de la 1 martie. Cât vor plăti consumatorii din Fălticeni, Baia și BoroaiaLocal

ACET crește prețul apei potabile și menajere de la 1 martie. Cât vor plăti consumatorii din Fălticeni, Baia și Boroaia

       Accesări: 1704

Primăvara va debuta cu majorări de prețuri. ACET anunță scumpirea serviciilor oferite atât populației, cât și agenților economici din municipiul Fălticeni. Tarifele vor crește de la 1 martie.

Prețul unui metru cub de apă va fi de 7,29 lei, față de 7,07 lei cu TVA (+22 de bani).

Pentru apa menajeră, tariful se mărește de la 6,44 lei la 6,70 lei cu TVA (+26 de bani).

Ultima scumpire aplicată de operatorul ACET a fost la 1 ianuarie 2023.

Reprezentanții operatorului spun că tarifele sunt majorate din cauza creșterii prețului la energia electrică.

Ajustarea prețului este aprobată prin decizia ANSRC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice).

Demn de menționat este și faptul că scumpirea apei potabile și menajere este valabilă în tot județul Suceava, acolo unde ACET furnizează serviciile de utilități.

Asta înseamnă că tarifele se măresc și pentru consumatorii casnici și privați din comunele Baia și Boroaia.

Prețurile practicate sunt, de altfel, unice la nivel de județ, clienții din mediul rural plătind același tarif ca și cei de la oraș.

ȘTIRI