Accident rutier pe raza comunei Vadu Moldovei. Coliziune între două autoturisme. Un pasager s-a rănit ușorRural

Accident rutier pe raza comunei Vadu Moldovei. Coliziune între două autoturisme. Un pasager s-a rănit ușor

       Accesări: 2878

Pagube materiale și un pasager rănit. Acestea sunt urmările accidentului s-a produs sâmbătă seara pe raza comunei Vadu Moldovei. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, Audi A3 și Opel Insignia, care au intrat în coliziune.

Mașinile erau conduse de șoferi din Suceava și Vicovu de Sus.

Autoturismele se deplasau pe DN 2, pe aceeași direcție de mers, dinspre Roman spre Fălticeni.

Accidentul s-a produs în jurul orei 18:50, în apropiere de intersecția cu DC 9.

Șoferul mașinii Audi, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Suceava, voia să ajungă la Mănăstirea Cămârzani și a efectuat manevra de întoarcere, însă fără să se asigure corespunzător, fiind acroșat de autoturismul Opel, condus de un șofer de 36 de ani, din Vicovu de Sus, care circula regulamentar pe aceeași direcție de mers.

Cele două mașini au intrat în coliziune, autoturismul Audi fiind acroșat în parte stânga față.

La fața locului au fost trimise două echipaje ale Ambulanței Fălticeni și un echipaj al Detașamentului de Pompieri cu autospeciala pentru descarcerare.

În urma accidentului, un pasager din mașina Opel, o femeie de 29 de ani, aflată pe scaunul dreapta față, s-a rănit ușor. În mașină se mai aflau doi minori.

Femeia a fost transportată la spitalul din Fălticeni.

Medicii au decis, în urma investigațiilor, că nu necesită internare.

Șoferii au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Ambele mașini dispun de asigurare RCA.

Polițiștii au întocmit doar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Cercetările sunt desfășurate de Poliția Rutieră Fălticeni.

Foto: VSI 24

ȘTIRI