O revedem cu ochii inimii pe doamna Elena Aioanei în câteva episoade memorabile. Iat-o, la Protoieria Fălticeni împreună cu membrele SFOR a cărei președintă era, pregătind pachete pentru a fi împărțite familiilor defavorizate. E lângă profesoara Aspazia Mancu pe care a urmat-o ca președintă în timp la conducerea Societății Femeilor Ortodoxe Române.
Iat-o, la Rădășeni, veșnic prezentă, îngenunchiată cu rugă adâncă în fața Sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Portărița, ce i-a ascultat toate spovedaniile de gând.
Iat-o, cu evlavie, emoție și credință adâncă în marea de credincioși la solemnitatea întronizării fiului Cristian în înalt rang bisericesc, drept PS ✝ Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Lacrimi de bucurie pentru slujitorul lui Dumnezeu la Patriarhia Română.
Iat-o, adânc îndurerată la decesul lui Miron, soțul, alături de care a trăit bucuriile și durerile vieții într-o atmosferă curată, de continuă rugăciune.
Iat-o, în grădina solară a casei binecuvântate, trăind emoția fiecărei rugi fierbinți și așteptând să urmărească în emoție adâncă slujba de la Patriarhie: astăzi slujește Preasfințitul! Bătăile inimii rezonează până departe, acolo, la altarul sfânt unde Fiul intuiește ruga.
Inimile mamei și ale fiului bat la fel, în semn de evlavie creștină. Se roagă împreună. Se multiplică ruga. Toți credincioșii sunt în adâncă rugăciune.
Iat-o, perindându-se în lumea bisericii. Este prezentă în Biserica Sfinților Arhangheli unde, în cimitirul de la Grădini, și-a plâns soțul. Apoi la Biserica Sfântul Ilie unde-și împlinea și sarcina de dăruitor, împărțind multă bucurie celor săraci.
Dar la Biserica de la Folticenii Vechi, cu ce pioșenie urmărea slujba! Ochii albaștri ca seninul cerului, a căror culoare o moștenește și Preasfințitul Timotei, nu s-au îndepărtat o clipă de Dumnezeu, pe care l-a slăvit cu ardoare totdeauna. Așa a trăit în spirit creștin, întocmai celor din familia ortodoxă a rădășenenilor și fălticenenilor.
Iat-o, în ultimul drum, tot spre Rădășeni, la Biserica Albă. Aici își va dormi somnul de veci alături de Miron și frățiorul decedat. Aici, în preajma bisericii unde și-a creștinat fiul de care vorbea totdeauna cu smerenie și respect: Preasfințitul.
Pretutindeni a străbătut drumurile credinței. Ușa bisericii i-a fost veșnic deschisă Și le-a străbătut simțind înminunarea și taina credinței.
Acum, dăltuită în amintire, a găsit calea odihnei din neodihnă și liniștea de veci. Orice plecare doare. Pentru absența ei lăcrimează florile din grădina casei, lăcrimează Fiul ce-și plânge mama, lăcrimăm astăzi noi toți. Și se aude un murmur de rugăciune: ”du-mă la pășunea Ta dumnezeiască.” Flacăra aprinsă a vieții s-a stins, dar este lumină.
A fost model de probitate morală. A dăruit și s-a dăruit. Mamă și doamnă. O revedem senină, zâmbitoare, generoasă, altruistă. Om al lui Dumnezeu. A plecat la cer. Un ultim omagiu. Mângâiere îndureratei tristeți la ceas de vremelnică despărțire, PS ✝ Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor!
Doamnă Elena, rămânem mai săraci cu o prietenă, dar cu speranța statorniciei în lumina Celui de Sus. Dumnezeu să vă ierte!
Mioara Gafencu și Maria Mitocaru
