Restituiri – Bacalaureatul la Fălticeni… în anul 1930Restituiri

Restituiri – Bacalaureatul la Fălticeni… în anul 1930

EXAMENELE 1930

Poate niciodată ca acum, când şcoala a început o târzie refacere, aspectul examenelor n’a avut un colorit mai pestriţ şi pitoresc.

Tot anul, nici părinţii, nici elevii nu s’au gândit că va sosi şi răfuiala muncii sau nemuncii lor.

În preziua aexamenelor o avalanşe de insistenţe. Umbre se plimbă pe înserate pe lângă locuinţele profesorilor examinatori. Bilete, cari, Doamne fireşte nu cuprind de cât relaţii streine de şcoală, foarte interesante pentru profesorul respectiv – strecoară discret rugămintea pentru cutare sau cutare protejat.

Examenul. Fierbere. Încercare de copiere, de comunicare pe supt bănci, suflări abia perceptibile, semne misterioase.

Tezele subt orce critică. Nici idei, nici plan, nici stil, nici ortografie. Complect haos intelectual, vorbărie deşartă, ignoranţa învălită în vorbe fără rost. Căderi cu duiumul.

Protestări, anonime, reclamaţii, ameninţări cu sinuciderea. Abia acum îşi aduc aminte elevii că nu numai sportul e rostul şcoalei. Ei consideră însă diploma ca un drept al lor, ca o proprietate a lor şi nu vor să înţeleagă cum sunt deposedaţi de „drept”.

E o mentalitate curioasă şi în orce caz nu e loc de natură a încuraja pe educatori în munca lor şi în speranţele ce pun în trecut.

*Săptămâna, nr.  79, din 22 iunie 1930

 

BACALAUREATUL

… note fugare

Zorii zilei de Miercuri 25 Iunie 1930 amintesc locuitorilor acestui oraş de deosebita cinste de care li e dat să se împărtăşească: examenul de bacalaureat are loc în localitate. E un „succes” al cauzei folticenene, un triumf împotriva megieşilor noştri suceveni. După ce timp de trei zile, jocul de a „uite popa, nu e popa” îi face pe bieţii candidaţi să creadă că dau ba la Folticeni, ba la Suceava, chinurile îndoielii au luat sfârşit şi prin graţia harnicilor noştrii parlamentari şi prin voinţa „atotputernicilor” bucureşteni, protestele şi para protestele candidaţilor suceveni s’au spulberat în vânt, tiţi făcând act de supunere şi venind de voe de nevoie, să respire mireasma aerului folticenean.

Iată deci cum în dimineaţa zilei de douăzeci şi cinci, curtea liceului e împânzită de straele naţionale ale vizitatorilor bucovineni cari vor prin această, cel puţin, să se distingă de confraţii lor. Febra care îi stăpânea până acuma pe toţi şi care se manifesta prin „nopţi albe” şi „zile negre” cu duiumul, a intrat în faza acută. Pretutindeni, încotro întorci capul, vezi numai feţe întunecate care par’că toate şi-au îmbrăcat o alură pesimistă. În colţuri discuţiile devin din ce în ce mai acerbe. Sucevenii sunt înfuriaţi. Pe lângă „capitularea” la care s’au vpzut constrânşi, iată o nouă lovitură adusă în acest timp prestigiului cât şi „intereselor” lor imediate. Un prof. din comisie concetăţean de al lor şi-a declinat această onoare. Iată deci bietele „victime” expuse să fie devorate de un „regăţean” (care la materia despre care e vorba, limba Română, va şti să taie în carne vie).

„Facem grevă” se aude un strigăt pornit din mijlocul blocului vechei cetăţi istorice. Rămâne de văzut dacă în materie de bacalaureat, sistemul „grevelor” va prinde teren. Tare ni-e teamă însă că va veni o nouă „capitulare” şi mai lamentabilă decât cea dintâiu.

Bieţii „babaci” se furişează unu câte unul, în curtea liceului să se mai intereseze de soarta scumpelor odrasle. La cancelarie se arată din când în când câte un cap sacrosanct [E vorba despre examinatori]. Năvălesc atuci toţi să-l vază, sperând în forţele lor de introspecţie:

La intervale anumite, se lansează câte un zvon care se dezminte imediat „Profesorul x e „al dracului”, „Ba nu” spune altul „ e bun ca o bucăţică de zahăr. Păcat numai că nu se topeşte”.

Şi la un moment dat, spiritele încep să curgă din toate părţile, fiecare prinzând curaj.

„Ce o să ne dea la latină?” întreabă unul mai îngrijorat. „Cred că din Tacit” răspunde altulmai glumeţ dar dacă o să fie greu textul, imediat facem cu toţii o conversaţie „tacită” să „tăcem”. (…)

Toţi candidaţii îţi fac impresia că au dus jertfe imense pe altarul bacalaureatului. Cu toţii s’au dedat la nenumărate privaţiuni, „Absolvenţii de liceu şi studenţi în spe” după cum s’a  numit unul dintr’înşii, au abdicat dela tot ce-i „lumesc” avântându-se în sferele înalte ale „tocirei cărţei”.

Tămâia cereia din aceste jertfe, va străbate sferele senine şi va ajunge în olimpul gravilor examinatori?

Iată o întrebare destul de chinuitoare pentru „clienţii bacalaureatului”.

M.R.   

Săptămâna, nr.  80, din 29 iunie 1930

 

BACALAUREATUL

…note fugare

„Multe şi felurite sunt minunile tale, Doamne! Te-ai arătat meşter, atot puternicule, în felul cum ştii să răsplăteşti faptele neînsemnaţilor muritori cari trăesc sub veşnica ta oblăduire! Cu ce au păcătuit însă atât de grozav, bieţii candidaţi, de ai aruncat asupra capului lor o pacoste atât de grozavă, pentru dânşii, ca aceea a bacalaureatului?”

Iată un crâmpeiu din conversaţia pe care o duceam, în gândul meu, cu bunul D.zeu, conversaţie care era cât pe aci să mă sustragă dela îndatorirea mea de spectator obiectiv şi de realizator al simbolicelor cuvinte ale lui Eminescu.

„Privitor ca la teatru

Tu în lume să te închipui… şi privind la mutrele disperate ale unora să continuu şi eu versurile.

Joace unul şi pe patru

Tu priveşti numai la chipu-i. Începusem deci a uita de această datorie reportericească molipsindu-mă şi eu de microbul pesimismului care bântue în toate unghiurile liceului, când deodată, un strigăt porneşte, dela cancelarie: „Achitarea taxei!” Cu alte cuvinte! S’a sfârşit comedia, începe tragedia! E un strigăt  care a avut darul să recheme la realitate pe nerăbdătorii candidaţi.

„Latiniştii” vor să-şi arate forţa în această materie şi se întrec care mai de care:

„Argentum perditum est” strigă unul scoţând frăncuşorii din pungă.

„Alea jacta est” suspină un altul după ce a depus trofeele pecuniare în marea holocaustă a diurnelor cuvenite profesorilor din comisie.

Un răutăcios fălticenean strigă unuia dintre „greviştii” suceveni; „Acum că aţi plătit taxa, faceţi grevă cât poftiţi”.

Şi, unul câte unul, candidaţii se furişează spre casă cu buzunarele uşurate şi cu inima mai grea. E par’că un raport invers proporţional între aceste două elemente.

La revedere, deci, pe mâine.

26 Iunie 1930. E ziua taxelor. Cum matematicienii sunt puţini (doi, în total), febra latinistă e în toiu. Iată o materie la care sucevenii promit că vor repurta succes. Câţi-va „veterani” (sub acest termen „tehnic”, candidaţii înţeleg pe acei cari au un fel de „contract cu statul” de a-i depune în fiecare Iunie şi Septembrie câte un impozit, variind între 1500 şi 2000 lei. Aceasta bineînţeles până la împlinirea limitei regulamentare) pretind a fi competinţi în materie.

După multe tărăgănări, iată că începe şi mult aşteptata teză. Prognosticuri şi diagnosticuri nu lipsesc. Glandele sudoripare ale candidaţilor se pun în plină funcţiune.

La Română, teza pare a fi fost pe placul unanimităţei. „Eu am scis şapte pagini” spune unul cu emfază. „Te-am întrecut, am scis nouă”, răspunde celălalt cu conştiinţa deplină a superiorităţei. E o întrecere cantitativă. Rezultatul ne va spune dacă a fost şi… calitativă. Până atunci, (duminică seara se afişează rezultatele tezelor) răbdarea şi… bucheală. (…)

28 iunie 1930. Pe înserate, mutre prăpădite de o culoare care n’ar putea fi clasificată între acelea ale spectrului solar. Din când în când un „of” pornit din fundul organului auricular întrerupe  tăcerea celor cari îşi aşteaptă „sentinţa” din partea „consiliului” adunat spre a decide. Totuşi, nu lipsesc curajoşii fabricanţi de spirite la orice ocazie.

„La toamnă, se numără bobocii” strigă unul unui candidat care printr’o schopenhauriană asociaţie de idei, a ajuns dela presupusa „trânteală” la bacalaureat, la meditaţii asupra nimicniciei pământeşti.

Intrăm, sau nu, la oral? E întrebarea ce se citeşte pe chipul fiecăruia.

Răspunsul Comisiunei va fi edificator, în această privinţă.

Să-l aşteptăm…

M. Trandafir

 Săptămâna, nr.  81, din 6 iulie 1930

 

CE  E  CU  BACALAUREATUL?

Diferite svonuri circulă cu persistenţă asupra lacalităţei în care se va depune examenul de bacalaureat de sesiunea de toamnă. Ba spun unii că la Rădăuţi, ba la Suceava, numai de bietul Folticeni nu se mai vorbeşte.

Când te gândeşti că abia în Iunie s’a ţinut în localitate, deşi au survenit atâtea proteste, ţi-se pune în mod cât se poate de just, o întrebare:

„Acei cari au depus stăruinţă atunci, nu au oare şi azi aceaşi trecere, pentru a obţine ca să nu se mai continue jocul de a „uite popa, nu e popa?”

Sau s’a schimbat ceva, de atunci?

Ignotus

Săptămâna, nr.  90, din 7 septembrie 1930

 

Rubrică realizată pentru „Cronica de Fălticeni” de Alex S.

 

 

 

 

ȘTIRI

Facebook Comments