Zece canotori din Fălticeni, Baia, Horodniceni, Probota, Râșca și Preutești au cucerit medalii la Balcaniada de junioriSport

Zece canotori din Fălticeni, Baia, Horodniceni, Probota, Râșca și Preutești au cucerit medalii la Balcaniada de juniori

       Accesări: 6224

Noi rezultate de excepție pentru canotajul românesc. Zece sportivi din zona Fălticeni s-au remarcat prin performanțe deosebite la Balcaniada de juniori. Competiția s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în Bosnia și Herțegovina, reprezentanții țării noastre reușind să cucerească 15 medalii.

Trei sferturi dintre acestea au fost cucerite de echipaje din care au făcut parte și sportivii Fălticeni și zona din Fălticeni.

Cei zece fac parte din loturile echipelor CSS „Nicu Gane” și CSM Suceava, antrenate de Vasile Avrămia și Nicu Despa.

Două sportive din Fălticeni, canotoarele Shara Gușă și Irina Cantoriu, au obținut medalia de aur cu echipajul de 4 vâsle.

Shara Gușă s-a remarcat și la duble vâsle, unde, din nou, a cucerit aurul.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Un rezultat foarte bun a bifat și canotorul Sebastian Osoian (Probota) care și-a adjudecat medalia de bronz în proba de patru vâsle.

Acești trei sportivi sunt antrenați de Vasile Avrămia.

Alți șapte sportivi pregătiți de Nicu Despa au obținut rezultate la fel de bune.

Andreea Todirică (Baia) a obținut două medalii de aur la dublu vâsle și 4 vâsle, Narcisa Negură (Horodniceni) o medalie de aur la 4 vâsle, iar Gabriela Tivodariu (Câmpulung Moldovenesc) a câștigat două medalii de aur la simplu și la 4 vâsle.

Băieții au bifat și ei câteva rezultate deosebite.

Cosmin Pleșescu (Preutești) și-a adjudecat 2 medalii de argint la dublu rame și 8+1 junior, iar Darius Racoviță (Valea Bourei) a încheiat competiția cu medalia bronz în proba vâsle 4.

Doi sportivi din Râșca au urcat pe podiumul Balcaniadei de canotaj.

Este vorba de Antonel Avăcăriței, două medalii de argint la dublu vâsle și 8+1, respectiv Bogdan Moaleș, cu două medalii argint și una de bronz.

La competiția balcanică au participat peste 300 de sportivi din opt țări. România a concurat alături de Bulgaria, Croația, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia.

Sportivii români au încheiat competiția cu cele mai multe medalii de aur la Balcaniada de juniori.

Delegația țării noastre a câștigat nu mai puțin de 15 medalii, dintre care nouă de aur, trei de argint și trei de bronz.

ȘTIRI