Amplă acțiune pentru prevenirea delicvenței juvenile în municipiul Fălticeni. Polițiștii au legitimat 200 de adolescențiLocal

Amplă acțiune pentru prevenirea delicvenței juvenile în municipiul Fălticeni. Polițiștii au legitimat 200 de adolescenți

       Accesări: 13351

Mobilizare pentru pentru prevenire delicvenței juvenile. Cazul tinerilor care s-au bătut joi trecută pe stradă, în municipiul Fălticeni, i-a determinat pe polițiști să desfășoare acțiuni punctuale pentru preîntâmpinarea unor astfel de episoade de violență. Trei adolescenți au ajuns vineri în arestul IPJ Suceava, iar în aceeași zi oamenii legii au desfășurat activitatea de control.

Trei echipe din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, alături de lucrătorii Biroului Siguranță Școlară și jandarmi au acționat pe străzile Republicii („faleză”) și Nicu Gane pentru responsabilizarea tinerilor cu privire la consecințele în plan juridic și personal generate de implicarea în acte antisociale și ilicite.

Un alt scop al acțiunii a fost segmentul prevenirii abandonului și absenteismului școlar.

Timp de patru ore, în intervalul orar 11 – 15, în paralel cu activitățile de cercetare penală, polițiștii au intrat în baruri și alte localuri, cu preponderență în zona unităților de învățământ pentru prevenirea consumului de alcool și tutun, cât și prevenirea faptelor cu violență.

Au fost verificate nouă unități de alimentație publică din proximitatea școlilor și liceelor și au fost prelucrate din nou aspectele cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, în legătură unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor, inclusiv interdicția vânzării de tutun și alcool.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Poliștii spun că o parte distinctă în spectrul delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar o constituie abandonul şcolar şi absenteismul şcolar, prime etape în dezvoltarea unui comportament delictual.

Fenomenul trebuie tratat şi abordat în mod aparte datorită specificului indus de mediul de desfăşurare, impactul social şi emoţional şi repercursiunile în dezvoltarea psihică şi mentală a minorului.

Polițiștii au fost legitimat 200 de elevi aflați în zona unităților de învățământ sau în spații de alimentație publică și zone adiacente.

În cadrul acțiunii au fost constate și abateri, iar oamenii legii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale.

Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, scopul principal al acțiunii nu a fost aplicarea de sancțiuni, ci conștientizarea de către adolescenți a necesității respectării normelor legale dar și a importanței actului educațional în dezvoltarea și viitorul lor.

Polițiștii amintesc faptul că abandonul şi absenteismul şcolar sunt primii paşi făcuţi de tineri către delincvenţă. Sunt situaţii în care inclusiv părinţii, datorită problemelor financiare, decid ca tinerii sa nu mai urmeze cursurile şcolare. Acest fapt stopează dezvoltarea personală a copiilor şi generează o creştere a gradului de expunere la fenomenul infracţional .

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în municipiul Fălticeni, pentru reducerea gradului de abandon şi absenteism şcolar, în cadrul acestor activități urmărindu-se reducerea riscului infracţional şi victimal al minorilor.

ȘTIRI