Un tânăr din comuna Baia va boxa în semifinala Campionatului Național de Cadeți. Alex Iftimi are bronzul asiguratSport

Un tânăr din comuna Baia va boxa în semifinala Campionatului Național de Cadeți. Alex Iftimi are bronzul asigurat

       Accesări: 1196

Succes în ring. Tinerii sportivi din comuna Baia se remarcă tot mai des și țintesc tot mai sus în lumea boxului. În zona performanțelor remarcabile intră astăzi și Alexandru Iftimi, protagonistul unui parcurs impecabil în cadrul Campionatului Național de Cadeți.

Condus de ambiție și talent, sportivul s-a calificat în semifinala competiției, ce se desfășoară zilele aceasta în Sala Sporturilor din municipiul Piatra Neamț.

Partida în care a ieșit învingător, din sferturile de finală, desfășurată joi, 9 noiembrie, s-a încheiat după numai 20 de secunde, adversarul abandonând lupta din ring.

Antrenorul Gheorghe Butnaru este încântat de rezultat și spune că Alex are șansa unei medalii de aur.

Tânărul pugilist participă la categoria 70 kilograme. Alexandru Iftimi este medaliat cu bronz la Cupa României, competiție care s-a desfășurat anul acesta la Târgu Jiu.

Secția de box din comuna Baia, condusă de antrenorul Gheorghe Butnaru, este afiliată Clubului Sportiv Municipal Brăila și participă la Campionatului Național de Cadeți cu alți trei sportivi Antonio Pădurean (la 48 kilograme), Ilie Ungureanu (50 kilograme) și Radu Tiberiu (63 kilograme),

Merită amintit și faptul că din cadrul aceleiași secții de box din comuna Baia au pornit Edi Mușet, campion național la 70 kg, și Ștefan Băcilă, ambii descoperiți de antrenorul Gheorghe Butnaru și care acum activează în cadrul Centrului Olimpic de Box din Brăila.

Campionatul Național de Cadeți reunește la start sportivi cu vârsta de 13 și 14 ani, legitimați la secţiile afiliate Federaţiei Române de Box.

Competiția amintită este organizată de Fundația Boxul Neamtean în colaborare cu Federatia Româna de Box.

Scopul declarat al întrecerii este verificarea potenţialului la nivelul cadeţilor, pentru identificarea sportivilor talentaţi, în vederea promovării şi selecţionării în loturile naţionale de cadeţi.

ȘTIRI