Trei proiecte din zona Fălticeni au fost aprobate pentru finanțarea realizării și extinderii rețelei de gaz natural. Valoarea acestora trece de 280 de milioane de leiRural

Trei proiecte din zona Fălticeni au fost aprobate pentru finanțarea realizării și extinderii rețelei de gaz natural. Valoarea acestora trece de 280 de milioane de lei

       Accesări: 3005

Undă verde pentru investiții de amploare în mediul rural. Primele trei proiecte din zona Fălticeni, destinate realizării și extinderii rețelelor de gaz metan, au fost aprobate pentru finanțare de către Ministerul Dezvoltării Rural și Administrației Publice. Valoarea acestora ajunge la 286 de milioane de lei.

Este vorba de comunele Rădășeni, Cornu Luncii, Fântâna Mare, Boroaia, Bogdănești, Vadu Moldovei și Preutești.

Proiectele au fost realizate prin asocierea unor localități, condiție esențială, pentru absorbția fondurilor necesare.

Primul proiect aprobat, pe data de 3 iunie, pentru finanțare este cel al asocierii dintre Comunele Rădășeni și Cornu Luncii, în valoare de 81,14 milioane de lei.

Alte două proiecte au fost aprobate astăzi, 14 iunie, de ministrul dezvoltării.

Mahanu Design

Este vorba de proiectul ce are în asociere comunele Fântâna Mare, Boroaia și Bogdănești, în valoare de 103,22 milioane lei și cel al asocierii dintre comunele Vadu Moldovei și Preutești, în valoare de 102,01 milioane lei.

Primarii comunelor amintite urmează să se deplaseze la Ministerul Dezvoltării pentru a semna contractele de finanțare.

Ministerul Dezvoltării precizează că poate fi demarată procedura de achiziție publică și, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcții.

La nivelul județului Suceava sunt aprobate în prezent 11 proiecte pentru rețelele de gaz natural din mediul rural și urban. Valoare acestora depășește 960 de milioane de lei.

ȘTIRI